Actele ratate
De câte ori ni s-a întâmplat să vrem să spunem una și să rostim alta! Pur și simplu ne-a ieșit alt cuvânt din gură. De cele mai multe ori, nici nu ne dăm noi seama de asta, doar faptul că stârnim reacții din partea celorlalți ne face să realizăm ce s-a întâmplat. Uneori aceștia ne corectează sau zâmbesc iar alteori sunt pur și simplu stupefiați, în cazul în care gafa este monumentală.
Alteori uităm numele cuiva sau uităm în mod repetate aceleași obiecte undeva. Sau uităm să mergem la o întâlnire. Fiecăruia i s-a întâmplat cel puțin o dată să trimită un mesaj nepotrivit altcuiva decât intenționa în mod conștient. Adevărul este că exact celui care i-ai trimis mesajul, voiai la nivel inconștient să-l trimiți. Poți să recunoști sau nu, dar pentru binele nostru psihic ar fi bine să acceptăm adevăruri incomode măcar în forul nostru lăuntric. Ca justificare spunem că am avut un lapsus sau o scăpare.
De fapt nimic nu este întâmplător.
Aceste situații apar deoarece există un conflict între inconștient sau subconștient (deci partea pe care nu o putem controla) și conștient, partea pe care o manifestăm voluntar, care acționează conform normelor sociale, regulilor.
Ce se află în inconștient și subconștient? Tot ceea rezultă din instincte și nu corespunde normelor sociale, tot ceea ce reprimăm (experiențe dureroase, amintiri traumatizante, dorințe pe care ”nu se cade” să le manifestăm sau să le facem cunoscute, etc.
Pentru aceste situații, Freud a introdus, în psihanaliză, termenul de ”act ratat”. Subconștientul sau inconștientul dictează ceva, în timp ce conștiința vrea altceva. E un mic conflict acolo care izbucnește pe neașteptate. Și nu neapărat din cauza stresului sau a oboselii, ci din cauze mult mai profunde. Acte ratate sunt și cele în care greșim numele celui căruia ne adresăm. Am auzit cu toții de situații în care soțiile sunt chemate cu numele amantelor. Ce confirmare mai mare decât asta ar putea avea o soție?! La fel, atunci când greșim destinatarul unui mesaj, chiar dacă noi credem că neatenția și graba sunt de vină.
Pentru un cunoscător, lucrurile astea spun mai mult decât 1000 de cuvinte, căci ne pun pe tavă subconștientul sau inconștientul celuilalt. Gândurile lui ascunse. Cele pe care, cu singuranță, nimeni nu și le-ar dori devoalate. Dar viața ne mai face și feste. Și ne mai și trădează, când ne e lumea mai dragă…
Definiție
Actul ratat, (germ. Fehlleistung) este un concept al psihanalizei clasice reprezentând o eroare de vorbire, memorie sau acțiune atribuită unei interferențe cu o dorință, gând sau conflict inconștient, reprimat.
Se întâmplă să spunem cu voce cuvinte pe care nu înțelegem de ce le-am spus. Le gândeam, dar totuși n-am fi vrut să le împărtășim cu ceilalți. Atunci apare acel „Ups, nu asta voiam să spun“. Psihanaliza numește o astfel de întâmplare „act ratat“, un produs al inconștientului, un mijloc, un mod prin care acesta reușește să se exprime. Actul ratat este, astfel, mijlocul prin care inconștientul reușește să dezvăluie dorințele care sunt depuse în el.
Sigmund Freud a conceptualizat actul ratat ca fiind o manifestare, o vorbă a inconștientului care intră în conflict cu intenția conștientă a subiectului. Prin acest act ratat apare în conștiință, „la lumină”, o dorință inconștientă. Freud considera că actele ratate sunt acte psihice, purtătoare de semnificații, intim legate de două intenții opuse, conștientul și inconștientul. Subiectul își poate îndeplini propria dorință inconștientă printr-un act ratat și nu știe nimic despre asta, din moment ce intenția sa conștientă nu avea nicio legătură cu ceea ce s-a întâmplat. Actele ratate se manifestă ca rezultat al unei acțiuni intenționate a inconștientului, care au loc spontan și fără a fi controlate de propria voință.
Nu o voință provenită din conștiință funcționează în momentul apariției actului ratat, ci o intenție inconștientă. Acest lucru apare ca o contradicție sau un conflict între voința acestor două instanțe psihice, conștiința și inconștientul.
Prin reprimare, care este un mecanism de apărare psihică ce funcționează la nivel inconștient și are ca scop final să respingă ceva din conștiință, subiectul reușește să evite retrăirea sau amintirea unor situații traumatice neplăcute sau generarea de nemulțumire. Actul ratat ar fi, atunci, întoarcerea acelui lucru reprimat care izbucnește în conștiință. Motivele pentru care mecanismul reprimării este pus în mișcare sunt diverse, dar scopul lor este întotdeauna același, de a evita apariția unor sentimente precum angoasa, frica, vinovăția, nemulțumirea etc.
Cum se manifestă actele ratate
Există diferite moduri în care se pot manifesta actele ratate. De exemplu:
Verbal
- Spunem opusul a ceea ce se înțelege, reprezentat de expresia contrară intenției noastre;
- Erori de pronunție, putând chiar să spunem un cuvânt inexistent;
- Înlocuirea cuvintelor, atunci când un anumit cuvânt a fost înlocuit cu un alt cuvânt;
- Spunem ce nu a fost menit să spunem în mod conștient.
Citire și scriere
Aceste greșeli pot fi manifestate împreună cu cele verbale. Se poate întâmpla ca atunci când citim cu voce tare, să schimbăm un cuvânt cu altul, să pronunțăm greșit un cuvânt sau să creăm un neologism produs de intenția de a citi cuvântul potrivit în combinație cu un cuvânt asociat cu un gând.
Auditiv
Se referă la auzul a ceva diferit de ceea ce s-a spus, neavând de-a face cu probleme de auz, ci mai degrabă din cauză că am crezut că auzim ceva diferit de ceea ce a spus cealaltă persoană. De obicei, se întâmplă ca persoana să fie convinsă că a auzit ceva care nu are nicio legătură cu ceea ce a spus celălalt.
Memorie sau uitare
Aceste tipuri de manifestări sunt legate de lacune mentale. Numele proprii, datele, evenimentele, cuvintele, faptele sau situațiile pot fi uitate. Acest tip de uitare are un caracter momentan și tranzitoriu, nefiind permanent.
Se pare că actul ratat nu este rezultatul întâmplării. Indiferent de forma de manifestare, scopul său este unic și adevărat, și anume intrarea în conștiință cu un adevăr despre care subiectul nu vrea să știe nimic. Este rezultatul unei manifestări inconștiente care își deschide drumul în conștiință, creând un conflict între ambele instanțe psihice prin confruntarea a două scopuri diferite și dând astfel naștere unui nou sens.
Apoi, atunci când actele ratate, ca formațiuni ale inconștientului, ajung să dezvăluie propriul adevăr, inconștientul însuși este cel care ia cuvântul și deschide calea spre a spune, găsind în actul ratat o formă, un mod, un canal de manifestare pentru a comunica.
Lapsusul este un act ratat minor care însă determina mici fenomene afective încărcate de sens (nimeni nu e bucuros sa comită un lapsus). De asemenea, lapsusul este intr-o anumită măsură contaminant. Lapsusurile cele mai simple si mai insignifiante nu furnizează o informație deosebita cu privire la procesele psihice ascunse, însa, chiar și acestea au o motivație clara și ușor sesizabilă.
Uitarea este considerata act ratat doar atunci când este de moment și când nu are loc o schimbare de context. Cazurile de uitare nu reprezintă un interes deosebit, deoarece sunt in general evidente, fiind rezultatul unei contravoințe (directe sau indirecte). Uitarea de nume prezintă o particularitate în sensul că factorii psiho-sociologici facilitează producerea ei.
Pierderea și imposibilitatea de a găsi obiectele puse la păstrare dă naștere la diverse interpretări. Ceea ce e comun tuturor acestor cazuri este voința de a pierde, iar ceea ce diferă de la un caz la altul este motivul și scopul pierderii. Pierdem sau deterioram un obiect pentru ca este uzat, pentru ca vrem să-l înlocuim cu un altul mai bun, pentru că îl deținem de la o persoana care a încetat să ne mai placă sau a fost achiziționat în împrejurări de care nu mai vrem sa ne amintim. Pierderea mai poate fi și expresia unei sfidări sau autopedepse. Cu alte cuvinte motivele pierderii pot fi nenumărate.
“Marea valoare a actelor ratate constă în frecventa lor, în faptul că fiecare le poate observa cu ușurință la el însuși și că producerea lor nu are drept condiție necesară o stare morbida oarecare” (Freud).
Uitarea de nume proprii
În 1898, Freud analizează pentru prima data uitarea de nume proprii, atunci când, el însuși s-a găsit în situația in care a uitat numele celebrului pictor Signorelli. Pe lângă simpla uitare a unui nume propriu exista si cazuri in care uitarea este determinata de o refulare, caz.
În cazurile de uitare de nume, aproape invariabil numele uitat privește o persoană care afectează direct individul. Numele uitat trezește în persoana în cauză un “complex personal”. Mecanismul uitării numelor este la fel de interesant ca si motivele acestuia. Într-un mare număr de cazuri se uita un nume pentru ca se apropie prin consonanță sau prin compoziție de un alt nume pentru ca el însuși trezește amintiri neplăcute.
Uitarea de impresii (evenimente), adică de lucruri știute poate fi rezultatul rezistentei care se opune evocării sau reprezentării unor impresii sau a unor idei penibile. Instinctul de apărare împotriva reprezentărilor capabile să trezească senzații neplăcute poate fi comparat cu reflexul de apărare împotriva excitațiilor dureroase.
Prin “acte ratate” Freud a adus un element extraordinar de important în psihologia individuala. El spunea că prin lapsusuri, gesturi neîndemânatice și accidentale, noi exprimam, eliberam tensiuni interioare pe care nu am putut sau nu am știut sa le eliberam altfel. Atunci când avem lapsus, asta presupune ca exprimă de fapt gândirea noastră reală.
Totuși, deoarece Freud a calificat aceste acte ca “ratate”, ele sunt din punct de vedere cultural, percepute, resimțite ca o greșeala, ceva care nu este adaptat și care trebuie sa fie evitat (cel puțin pentru marea majoritate a indivizilor).
Actele ratate sunt o forma de manifestare prin care inconştientul se eliberează de unele tendinţe cenzurate de conştient. Ele sunt produse atât de psihicul considerat normal, sănătos, cât şi de cel cu disfuncţionalităţi.
Dacă la nivelul psihologiei simţului comun, al vieţii zilnice, producerea actelor ratate este tratată ca un simplu “lapsus”, fără prea mare importanţă, ele reprezintă puncte de interes în terapia psihanalitică şi nu numai.
Concluzie
Actele ratate exprimă de fapt, interdicţiile morale pe care societatea le impune şi mintea noastră refuză sa le accepte deschis, fără luptă. Lupta se dă între ceea dorim să facem sau să fim la un moment dat şi ceea ce ne este impus din afara, ca și conduită morală ce creează şi menţine echilibrul social.
BIBLIOGRAFIE :
- FREUD Sigmund : “ Introducere in psihanaliza “,Ed. Didactica si pedagogica, București, 1980
- FREUD Sigmund : “ Psihopatologia vieții cotidiene “, Ed. Didactică și pedagogică, București, 1980
- ELLIOT Anthony : “ Freud 2000 “, Ed. Antet, Bucuresti, 1999
- Brătescu Gheorghe : “ Freud și psihanaliza în Romania ”, Ed. Humanitas, București, 1994
În imagine este anticamera cabinetului dr. Sigmund Freud, de la Viena.