Blog

”Are Alzheimer…” când auzim asta despre cineva deja ne și gândim la un bătrân senil, neputincios, de care cineva trebuie să se ocupe în permanență. De fapt, depistată într-un stadiu incipient și tratată corespunzător, deși nu poate fi stopată, această boală permite încă mai mulți ani de viață, relativ corespunzătoare. Problema este că, nimeni nu se adresează unui psiholog, neurolog sau psihiatru doar pentru că a început să uite unele lucruri care s-au întâmplat recent sau pentru că ar gândi ceva mai lent decât o făcea până atunci. Aceste simptome sunt puse pe seama oboselii, sau stresului sau a vârstei. De la început precizăm că Alzheimer face parte din grupul tulburărilor neurologice degenerative numite demență. Demența este o afecțiune neurologică des întâlnită, cu impact social major, prevalența ei crescând odată cu îmbătrânirea. Boala Alzheimer este cea mai frecventă...

Pacienta tăcută (2019), Fecioarele (2021), Furia (2024) Prin intermediul romanelor sale, Alex Michaelides își invită cititorii să pătrundă în labirintul minții umane, unde secretele se ascund, dorințele clocotesc și adevărurile așteaptă să fie dezvăluite. Personajele lui Alex Michaelides, în fiecare din cele trei romane scrise până acum, sunt construite cu meticulozitate și atenție la detalii. Autorul chiar recunoaște faptul că, pentru fiecare personaj a conceput o descriere psihologică pe care a folosit-o ca bază în conceperea intrigii și acțiunii, chiar dacă aceste pasaje nu au fost introduse în carte. Aprofundând teme precum trauma, vina și trădarea, doliul, personajele se luptă cu emoții puternice și dileme morale. ”În psihoterapie există ideea că cine ești este ceea ce faci, iar cine ești este determinat și influențat de copilăria ta. Este parțial genetic, dar...

Moartea unei persoane apropiate este o adevărată lovitură emoțională pentru fiecare dintre noi. În aceste situații, durerea pe care o simți pot fi copleșitoare. Ai impresia că nimic nu mai contează, că nu vei putea face față noii realități. Practic nu știi ce să faci și de multe ori îți vine chiar să nu mai faci nimic. Doar să stai și să suferi. Ți se pare că orice conversație, orice întâlnire cu un cunoscut îți răscolește durerea. Și oricum nu știi ce să spui și nici nu vrei să vorbești despre asta. Dar… viața merge înainte și nu te așteaptă. Ce să faci? Una dintre cele mai mari dureri a celor care suferă după pierderea cuiva drag este că se simt singuri în suferința lor.  Cei care suferă în doliu, au nevoie să fie susținuți, chiar dacă nu-ți spun acest lucru și chiar dacă uneori îți spun că nu. Posibil ca în acel moment nu fie capabili să îți ceară ajutorul,...

Fiecare persoană ajunge la un moment dat în situații care îl obligă la confruntări interpersonale. Aflați în acest context, oamenii tind să aibă un anumit mod de a acționa și reacționa. Acesta reflectă gradele diferite de cooperare (adică efortul fiecăruia de a satisface interesele celuilalt) și de autoimpunere (efortul fiecăruia de a-și satisface propriile interese). Reacțiile în fața conflictului pot fi clasificate în cinci categorii: 1.Confruntare (victorie/înfrângere) 2.Compromis 3.Evitare (abandon) 4.Acomodare (transformarea conflictului în oportunitate) 5.Colaborare (câștig de ambele părți) A= ADEVĂRAT F= FALS Încercuiți A (adevărat) sau F (fals), varianta corespunzătoare modului dvs. de a acționa. 1.Sunt momente în care las altora responsabilitatea rezolvării problemelor. A F 2.Decât să negociez aspectele asupra cărora nu suntem de acord mai bine insist...

Actele ratate De câte ori ni s-a întâmplat să vrem să spunem una și să rostim alta! Pur și simplu ne-a ieșit alt cuvânt din gură. De cele mai multe ori, nici nu ne dăm noi seama de asta, doar faptul că stârnim reacții din partea celorlalți ne face să realizăm ce s-a întâmplat. Uneori aceștia ne corectează sau zâmbesc iar alteori sunt pur și simplu stupefiați, în cazul în care gafa este monumentală. Alteori uităm numele cuiva sau uităm în mod repetate aceleași obiecte undeva. Sau uităm să mergem la o întâlnire. Fiecăruia i s-a întâmplat cel puțin o dată să trimită un mesaj nepotrivit altcuiva decât intenționa în mod conștient. Adevărul este că exact celui care i-ai trimis mesajul, voiai la nivel inconștient să-l trimiți. Poți să recunoști sau nu, dar pentru binele nostru psihic ar fi bine să acceptăm adevăruri incomode măcar în forul nostru lăuntric. Ca justificare spunem că...

Metode și tehnici. Recomandări Aș vrea să încep prin a spune că este normal să ne simțim puțin stresați înaintea unui examen. Aceasta emoție are un rol foarte important în a „ne activa”. Dacă este în doze adecvate, neliniștea de dinaintea examenului ne ajută să ne focalizam atenția și să accesăm/procesăm informațiile necesare. Dar prea multă anxietate poate duce la epuizarea acestui mecanism și la consecințe nedorite. De aceea este foarte important să avem grijă de noi. De cele mai multe ori, anxietatea nu este legată de examenul în sine, ci de consecințele unui rezultat nedorit. Poate să apară gândirea de tip catastrofic: „dacă pic examenul, am ratat startul în viață!”. Sfatul meu este să surprindeți acest gând și să încercați să priviți în perspectivă. În eventualitatea în care rezultatul examenului nu este cel dorit, se vor găsi soluții în viitor. Cu toții ne-am confruntat cu...

Cum să fac așa ceva? Nu îl pot abandona după ce toată viața a muncit și am avut grijă unul de altul!… Cum să o duc pe mama mea la azil? Pe mama, care a sacrificat totul pentru mine! Deseori vin în cabinet oameni care au în grijă persoane de vârsta a treia, părinți, bunici sau alte rude care nu mai au pe nimeni. Problemele sunt de fiecare dată cam aceleași: plângeri, dificultăți în a se ocupa de aceștia. Și așa este. E foarte greu să ai grijă în mod corespunzător de nevoile unei persoane care nu se mai poate descurca singură. Am văzut și situații în care aparținătorii (partener de viață, copii), erau ei înșiși în vârstă de peste 70 de ani sau suferinzi de boli grave care ar necesita îngrijire. Dacă aveau și o situație financiară precară, situația era și mai dificilă deoarece nu se putea opta pentru angajarea unui ajutor sau găsirea unui cămin de bătrâni cu dotări corespunzătoare. În...

de Tracy Crossley Cu toate că în titlu se face referire la atașamentul anxios și evitant, în carte este puțin abordată definirea și explicarea acestor concepte. Ca urmare, ar fi indicat, în cazul în care nu aveți cunoștințe de psihologie, să începeți cu o altă carte referitoare la tipurile de atașament, caracteristicile acestora și modul de manifestare cotidian. Ulterior, vine perfect în completare parcurgerea acestei cărți. Așa afli că poți fi părăsit din cauza atașamentului tău evitant, sau poți avea probleme la serviciu, în cariera profesională din cauza atașamentului anxios. Chiar dacă pornim în viață cu un tip de atașament nesigur (anxios sau evitant), acesta nu este definitiv, oricând poate fi schimbat într-un tip de atașament sigur, care să ne susțină alegerile și dorințele de bine. Bineînțeles schimbarea nu vine de la sine și în urma unui proces psihologic, care presupune...

Stilul de atașament se referă la modul în care oamenii se conectează emoțional și relaționează cu ceilalți, în special în contextul relațiilor apropiate. Acest proces începe în timpul copilăriei, pe măsură ce copiii formează legături emoționale cu părinții lor. Calitatea și cultivarea acestor atașamente au un impact de durată asupra capacității noastre de a forma conexiuni cu partenerii noștri în viitor. Dezvoltată pentru prima data de psihiatrul și psihanalistul John Bowlby, care a descris atașamentul drept o „conexiune psihologică de durata între ființele umane”, teoria atașamentului își propune să studieze modul în care oamenii ajung să lege relații la maturitate, pornind de la felul în care aceștia și-au creat primele conexiuni cu persoanele de referință. Cercetările lui Bowlby au avut ca sursă interesul acestuia pentru anxietatea și suferința care se nasc în copii atunci...

Stilul de atașament al unei persoane este modul său specific de a relaționa cu ceilalți oameni.Conform teoriei atașamentului, dezvoltată pentru prima dată de psihiatrul John Bowlby în anii 1950, stilul de atașament este modelat și dezvoltat în copilăria timpurie, ca răspuns la relațiile noastre cu primii noștri îngrijitori (în general părinții sau bunicii). Vă rugam sa citiți cu atenție fiecare afirmație și să încercuiți numărul din dreptul răspunsului care vi se potrivește cel mai bine, respectând scala următoare: 1-dezacord puternic, 2-dezacord parțial, 3-nu știu, 4-acord parțial, 5-acord puternic 1        Mă simt neplăcut să ajung să depind de alții. 1 dezacord puternic 2 dezacord parțial 3 nu știu 4 acord parțial 5 acord puternic 2        Oamenii nu sunt niciodată acolo unde ai nevoie de ei. 1 dezacord...