Din prea multă dragoste de mamă sau…sindromul ”cuibului gol”

Nu-i așa că uneori te apucă o stare de tristețe, fără să știi de ce? Dar adevărul este că de fapt te apucă dorul. Dorul zilelor de demult, dorul de unele lucruri pe care le făceai cândva, dorul de o persoană dragă. Și nu de orice persoană ci de copilul care a plecat de acasă la facultate sau în străinătate, oricum, la rostul lui. Cu adevărat, nici nu contează unde a plecat ci faptul că nu mai este cu tine.

După 18-19 ani în care a fost centrul universului tău, iar pentru alte mame însăși rațiunea de a trăi, copilul a plecat…

Și constați că totul s-a schimbat. Dintr-o dată ai prea mult timp liber, cu care nu știi ce să faci…

Sindromul ”cuibului gol” se referă la sentimentele de tristețe, depresie și suferința trăite de părinți atunci când copiii părăsesc casa părintească.

Ce se întâmplă cu părinții care suferă de acest sindrom?

Deși nu este inclus în literatura de specialitate, sindromul ”cuibului gol” afectează un număr important de părinți care cred ca își pierd scopul existențial (acela de a-și îngriji copiii) și se văd nevoiți să se adapteze unui mod de viața cu totul diferit.

Toți părinții sunt predispuși sindromului cuibului părăsit, cu toate că există o serie de factori care favorizează trăirile de acest fel. Printre acestea se numără o căsnicie nesatisfăcătoare sau instabilă, situația de părinte singur (din diferite motive), percepția despre sine bazată pe calitatea de părinte sau dificultatea de a accepta schimbarea în general. Toate acestea determină un anumit  stil de atașament mamă-copil, chiar cu accente de dependență.

Părinții casnici sau cei care se confruntă cu evenimente dificile ale vieții (moartea partenerului, pensionarea, menopauza etc.) pot fi în mod special vulnerabili sindromului cuibului gol.

Simptomele sindromului ”cuibului gol

Este normal ca părinții să se simtă triști atunci când copiii părăsesc locuința familiei dar această dispoziție negativă nu presupune automat instalarea unui dezechilibru psihic. Simptomele care trag, însă, un semnal de alarmă (și persistă mai mult de o săptămână) sunt următoarele:

– sentiment accentuat de inutilitate;

– plâns excesiv;

– tendința de izolare socială;

– sentimente de respingere;

– îngrijorare și anxietate față de siguranța copilului;

– teama de a nu fi oferit o educație bună copilului, astfel încât să poată fi independent;

– episoade depresive (apatie accentuată, tulburări alimentare și de somn etc.);

Evident, părinții care suferă de sindromul ”cuibului gol” se confruntă cu noi provocări existențiale, precum stabilirea unui nou tip de relație cu copilul, identificarea unor noi moduri de ocupare a timpului liber, reapropierea în cuplu, judecățile emise de cei din jur asupra sentimentelor negative nejustificate cauzate de plecarea copilului de acasă.

Există vreun tratament pentru a ameliora sindromul ”cuibului gol”?

Dacă părintele plânge foarte mult și suferința se prelungește perioade lungi de timp, este recomandat să ceară ajutor de specialitate. Dacă activitățile din viața de zi cu zi ori cele de la locul de muncă sunt perturbate, cu atât mai mult e indicat ca persoana să apeleze la un psiholog sau psihoterapeut, care să o ajute să își pună ordine în gânduri și în suflet.

Tratamentul poate fi recomandat dacă starea de singurătate, depresia și tristețea sunt extrem de copleșitoare pentru părinte, și nimeni din anturaj nu pare să îi fie de ajutor în a-și reveni. Psihoterapia este benefică în ceea ce privește controlul simptomelor, iar, dacă situația este și mai gravă, un medic psihiatru poate prescrie anumite medicamente.

Soluții pentru a depăși starea de tristețe care te-a cuprins atunci când copilul a plecat din casa părintească

Menține legătura cu copiii

Era tehnologiei facilitează menținerea unei legături strânse cu copiii, chiar și atunci când aceștia se află la distanță. Conversațiile prin programele speciale disponibile pe internet, mesajele text, fotografiile trimise pe platformele de socializare sau comunicarea video prin sunt soluții excelente în acest sens.

Ia în calcul, însă, că tinerii abia plecați de acasă vor vrea să se bucure de libertate și pot fi uneori agasați de intervențiile prea dese ale părinților. E bine, așadar să vorbești deschis cu ei și să le ceri să vadă lucrurile și din punctul tău de vedere; să le spui că nu vrei să-i verifici zilnic sau să le îngrădești în vreun fel viața, ci pur și simplu ai fost atât de obișnuit cu prezența lor zilnică în casă încât îți este greu să te desprinzi. Totuși, nu exagera cu telefoanele și mesajele. Zilnic e prea mult.

Vorbește cu alți părinți și socializează mai mult

În perioadele în care stresul, singurătatea și tristețea sunt mai apăsătoare, poate fi de ajutor faptul că părintele iese din zona de confort și cere sprijinul altor persoane: alte mame, alți tați, vecini și prieteni care trec sau au trecut și ei prin această experiență de viață. Încearcă, de asemenea, să te implici în activități sociale și să-ți faci prieteni noi. În acest fel, poți crea noi relații care să îți umple timpul și să îți aducă bucurii la care poate nici nu te așteptai.

Începe să te ocupi de tine

Este recomandat ca, după plecarea copiilor din casa părintească, părintele să facă ceva ce îi place și să se dedice unei activități preferate – de exemplu, este bine să înceapă să aibă mai multă grijă de propria persoană, după ce ani la rând și-a pus copiii pe primul loc. Acest lucru poate lua forma unei alimentații sănătoase, a unui stil de viață mai sănătos, a unui somn mai bun și mai odihnitor, a unor exerciții fizice în aer liber și chiar unei perioade bine-meritate de relaxare (mers într-o vacanță cu partenerul sau cu prietenii).

Amintește-ți de hobby-urile tale sau găsește unele noi

Nu este ușor să ieși din zona de confort, să întâlnești diverse persoane și să te implici în activități noi. Practic, o iei de la capăt și este cazul să decizi cum vrei să arate un nou capitol din viața ta. Nu te grăbi să iei decizii. Începe cu pași mărunți. Încearcă să-ți amintești cum îți ocupai timpul înainte să fie copii: poate te implicai în activități fizice, poate petreceai timp în aer liber, citeai, căutai persoane cu care te puteai bucura de o conversație agreabilă.

În loc să își îndrepte atenția pe plecarea tânărului de acasă, unii părinți fac față acestei perioade de tranziție prin alte modalități: au pasiuni noi sau vechi cărora le dedică mai mult timp (grădinăritul, lectura, pictura, tâmplăria etc.), călătoresc în zone în care nu au mai fost până acum, își fac noi prieteni, își stabilesc noi obiective în carieră sau în ce privește educația (se înscriu la un curs nou legat de un interes pe care l-au avut mereu) și așa mai departe.

Clarifică-ți identitatea actuală

O cale simplă de depășire a simptomelor sindromului cuibului părăsit este de reconturare a identității, în care calitatea de părinte să nu mai fie prioritară. Specialiștii recomandă adulților să își găsească noi zone de interes pe care să se concentreze, să își descopere nevoi personale care nu au nicio legătură cu grija pentru copii și să înceapă activități noi, care să le ofere un scop existențial diferit de rolul părintesc. Canalizarea energiei și a atenției într-o direcție nouă ajută la descoperirea de noi sensuri pentru a trăi, dar și la acceptarea faptului că reducerea sau încetarea responsabilităților părintești nu înseamnă și finalul vieții, ci începutul uneia noi.

Reconsolidează relația cu partenerul

Dacă viața în doi s-a schimbat radical odată cu venirea pe lume a copiilor, aceasta poate suferi o nouă transformare odată cu maturizarea acestora și recăpătarea intimității în cuplu. Important este ca schimbarea sa se petreacă în mod pozitiv, prin eforturi comune care contribuie la reconsolidarea relației cu partenerul de viață. Poate fi vorba de începerea de activități comune, petrecerea timpului în doi, redescoperirea sexualității și împărtășirea satisfacțiilor firești ale lucrurilor realizate împreună.

Descoperă noi moduri de a fi util

Părinții le vor fi întotdeauna utili copiilor, indiferent de vârsta la care ajung cei din urmă. Dacă spălatul hainelor și asigurarea hranei nu mai sunt moduri prin care părinții își exercită rolul în viața copiilor, după plecarea acestora de acasă apar noi necesități cel puțin la fel de importante. Comunicarea deschisă cu părinții sau ajutorul lor în creșterea nepoților rămân nevoi accentuate ale adulților, care pot fi în continuare satisfăcute. Astfel că înlăturarea sentimentului inutilității se poate realiza foarte ușor, prin prisma acestui raționament simplu.

Implică-te în activități sociale

Cunoașterea de oameni noi și socializarea sunt foarte importante în combaterea sentimentelor negative provocate de plecarea copiilor de acasă. Timpul și energia investite în scop pur personal ajută la schimbarea percepției asupra schimbărilor din viață, firești la vârsta a doua, dar și la descoperirea altor moduri de viața care sa aducă bucuria de a trăi. Înlocuiți ideea de a fi bătrân și inutil cu cea a oportunității de a face, în sfârșit, toate acele lucruri de care nu ați avut timp până în prezent.

Dacă nu îți vine momentan nicio idee, despre ce să faci acum, nu te îngrijora. Încearcă să te gândești puțin la interesele tale din trecut, la pasiunile pe care le aveai înainte să ai copiii și de care n-ai mai avut timp sau nu le-ai mai putut practica și ia aceste idei ca punct de plecare. 
Amintește-ți că sindromul „cuibului gol” este o etapă normală a vieții, iar abordarea lui cu o atitudine pozitivă și concentrarea pe noi oportunități te poate ajuta la depășirea cu succes a tristeții și a sentimentului de pierdere.

Încearcă să fii, în continuare, un model pentru copiii tăi

Gândește-te mereu la faptul că și acum  copiii tăi se uită la tine: cum reacționezi, cum te adaptezi, cum ai grijă de tine în aceste vremuri marcate de schimbare.

La prima vedere, poți avea impresia că ei nu te urmăresc, dar de fapt fac asta. Arată-le că schimbarea și necesitatea de a-i lăsa pe cei dragi să plece de lângă tine sunt lucruri firești. Poți fi un exemplu care arată că poți înflori odată ce o etapă din viață se încheie și începe alta. Vor observa toate acestea și vor învăța, la rândul lor, cum să procedeze când se vor afla într-o astfel de situație. 

Ori de câte ori te copleșește tristețea, încercă să fii recunoscătoare pentru oportunitățile pe care le au copiii tăi. Gândește-te că sunt în siguranță, că își fac prieteni, că au parte de noi experiențe și că dobândesc abilități valoroase. Practic își construiesc viitorul!

Foto: Pexels