
Romanul autoarei Oana Nicolau prezintă iubirea imperfectă dar autentică într-o manieră care îmbină introspecția cu sensibilitatea și senzualitatea. Deși în majoritatea cazurilor femeile sunt cele care apelează la psihoterapie în legătură cu acest subiect, de această dată un bărbat, este cel care își dorește să se cunoască mai bine, pentru a fi în măsură să ia o decizie importantă.
Asumare sau neasumare? Care va fi decizia?
Marc, personajul principal aduce în cabinetul de psihoterapie bagajul unei copilării dureroase și dorința de a deveni un adult sănătos din punct de vedere psihic.
Relația sa plină de pasiune interzisă cu o femeie căsătorită, servește ca punct de pornire pentru o explorare profundă a limitelor iubirii și moralității.
Oana Nicolau, ca psihoterapeut, oferă spațiul sigur în care se dezvăluie cele mai ascunse colțuri ale minții lui Marc. Relația terapeutică vine în sprijinul acestui lucru.
Temele universale care se perindă sunt: suferința, nevoia de acceptare, puterea transformatoare a introspecției.
Iubirea la imperfect nu este doar o poveste de dragoste, ci și a călătorie către înțelegerea sinelui, un apel la reconectarea cu emoțiile și la găsirea unui echilibru interior.
Atunci când anumite nevoi nu au fost satisfăcute în mod constant, conduc la modele de atașament nesigure ca urmare a temerilor legate de pierderea relației și vulnerabilitate. Modele de atașament nesigure sunt rezultatul unor întreruperi repetate în relațiile semnificative.
Nevoile nesatisfăcute în anumite momente din viaţă lasă urmări fizice sau psihice care ne influenţează viaţa, chiar şi în prezent. De exemplu, dacă nevoia de-a avea părinți implicați, care să acorde sprijin și afecțiune nu a fost satisfăcută în copilărie, poate da naștere unor relații în viața adultă în care să cauți o mamă sau un tată care să compenseze, în mod fals, acea lipsă. Sau, în cazul în care, ca și adult găsești partenerul care își îndeplinește aceste nevoi, ți se pare prea mult, ți se pare că nu meriți asta, deoarece gândești conform unei scheme însușită în prima parte a existenței tale.
Nevoia de siguranță
Nevoia de siguranță, este o nevoie bazală, ce apare imediat după naștere. Nevoia de siguranță presupune a fi protejat împotriva tuturor amenințărilor prezente sau viitoare, de a fi sprijinit ( a te forma, a avea puncte de reper, să iei decizii, să-ți termini studiile ), să-ți alegi o profesie, să-ți găsești drumul în viață, să creezi o relație puternică fără a depinde de ea, cu un partener deschis și cooperant, să-ți creezi un mediu înconjurător structurat, suficient de stabil, dar totodată suplu. În relația de iubire siguranța presupune a fi aproape de persoana iubită, să poți vorbi despre sentimentele tale fără teamă.
Nevoia de recunoaștere a propriei valori
Presupune nevoia de recunoaștere de către ceilalți, de a fi valorizat, respectat, recunoscut pentru competență, nevoia de statut etc. Presupune dragoste necondiționată, nevoia de a fi privit, într-un mod în care să se simtă că ești văzut ca ceea ce ești, că ești important.
În situaţia în care persoana este ridiculizată, discreditată sau evaluată negativ în mod repetat, se va simţi rănită şi nevoile de pe acest nivel nu vor satisfăcute. De cele mai multe ori, dacă în copilărie nu ești valorizat, respectat, ulterior, ca adult vei fi circumspect, vei privi cu multă reținere aprecierea, recunoașterea venită din partea cuiva, și chiar ți se va părea că nu meriți aprecierea respectivă.
Nevoia de acceptare din partea persoanelor semnificative
Nu suntem perfecți și nu suntem la fel. De aici și dificultatea de a fi acceptat aşa cum ești acum. Dar putem spune cu certitudine cum suntem noi acum, cine suntem, ce scop avem în viaţă, ce răni avem de vindecat, ce scheme mentale rulează în mintea noastră pe baza credinţelor adoptate?
În copilărie ne dorim instinctual, să fim acceptați de cei stabili, puternici și de cei de care depindem. Presupune nevoia de-a ne bizui pe părinți, nevoia de acceptare de către o persoană de încredere, de nădejde. Nevoia de-a fi acceptat cu calitățile și defectele noastre cu trăirile, gândurile noastre, fără a fi judecați, criticați. Nevoia de-a nu fi abandonați dacă nu suntem așa cum vor ceilalți. Această nevoie își are rădăcinile în mica copilărie, când poate s-a trăit starea de abandon, care a generat apoi o credinţă pentru a fi acceptată şi integrată de mintea unui copil. Această credinţă i-a generat în viaţă scenarii dureros repetate de abandon, din partea prietenilor, a familiei, persoana încercând repetat să găsească acel om, care, acceptând-o aşa cum ea este, să nu o mai părăsească, să rămână cu ea, pentru a vindeca prin statornicie şi fidelitate răni vechi, dar încă noi.
Nevoia de reciprocitate
Este nevoia de-a fi înțeles la nivel emoțional, nu numai mental și de-a arăta acest lucru. E un fel de empatie, să fii în pielea celuilalt și să răspunzi cu sensibilitate și suport. Dacă această nevoie nu este satisfăcută duce la frustrare și izolare. Implică și nevoia de de-a verifica dacă altcineva simte exact ca tine.
Nevoia de a iubi și de a fi iubit
Dar ce înţelege ea prin iubire? Ce înţelege el prin iubire? Definiţiile pot fi foarte diferite şi, chiar dacă ar suna identic, înţelegerea nu mai este la fel, pentru că având creiere diferite şi experienţe de viaţă diferite, putem folosi exact aceleaşi cuvinte şi să ne înţelegem separat. Nevoia de iubire este o nevoie bazală, vitală, ne naştem cu ea şi căutăm toată viaţa să ne-o împlinim, trecând prin experiențe diverse, împinşi de un resort interior care nu poate fi păcălit.
Această nevoie este un corolar al celorlalte nevoi, ce acoperă domenii foarte vast începând de la iubirea pentru Dumnezeu, pentru cei apropiați, de dragoste părintească, sexuală,de recunoaștere, de apreciere, ori de-a oferi și primi tandrețe, de-a avea relații intime, deschise, fără prejudecăți. Este o nevoie esențială care apare de când te naști, materializată în a fi dorit, a primi mângâiere, căldură.
Pentru a fi iubit într-un mod sănătos și matur, ai nevoie să ajungi să te apreciezi, să te iubești, să fii autonom și sociabil. În caz contrar, ți se pare că nu ești suficient de bun pentru a primi iubire adevărată din partea cuiva.
Conform studiilor pe această temă, sub 5% dintre cei care au fost infideli aleg să rămână cu partenerul cu care au avut o relația extraconjugală.
De cele mai multe ori chiar dacă nu este recunoscut acest fapt, rămâne un sâmbure de neîncredere reciprocă: ”Dacă a înșelat cu mine, este posibil, în anumite circumstanțe, să o mai facă.”
Apoi, în multe cazuri, apare asumarea responsabilității copiii partenerului, pentru bunăstarea și îngrijirea acestora.
Orice decizie, în astfel de cazuri, provoacă suferință cuiva.
Această carte merită a fi citită cu mintea deschisă, fără prejudecăți și cu recunoașterea unor adevăruri interioare: de câte ori ai ales ce a trebuit și de câte ori ce ți-ai dorit?
A fost bine? A fost rău? Dacă ai mai avea ocazia, cum ai proceda acum?