Prenumele, alături de nume, ne oferă identitate.
”Nomen est omen” spune un dicton roman, referindu-se la convingerea că “Numele atrage soarta”, că în fiecare nume este înscris un destin, că numele este semnul unicităţii noastre, chiar dacă îl poartă şi alte persoane.
Toți primim un prenume. Este al nostru. Cu el ne identificăm în fața altor persoane, cu el ne recunoaștem când suntem chemați, strigați.
Niciodată prenumele pe care l-am primit nu este o întâmplare. Alegerea lui are la bază anumite credințe, obiceiuri, idealuri,” proiecte parentale”.
Alegerea prenumelui, este o modalitate de a scrie deja scenariul viitorului membru al familiei. Alegerea prenumelui poate fi revelatoare pentru o anumită parte din istoria transgenerațională, dacă este ales prin raportarea la un personaj din istoria familială sau dacă numele înseamnă păstrarea unei amintiri de preţ, al unui personaj important etc.
Întotdeauna prenumele nostru este însoțit de o poveste.
Faptul că purtăm numele unui părinte, arată poate că, în familia respectivă tradiția este ca fiul/fiica să poarte numele părintelui.
În alte familii, în special la sat, mai demult exista tradiția ca primul băiat să poate numele de Ioan, al doilea Gheorghe, urmând Vasile, Petru, etc, iar prima fiică purta întotdeauna numele Maria, numele fiind inspirate de valori creștine.
Uneori numele a fost ales după cel al unui bunic, cu siguranță o figură importantă în neamul respectiv.
Abia în vremurile mai recente s-au diversificat numele alese, întâi după diferiți domnitori, personaje din timpurile romanilor, regi sau conducători.
Nu se poate ca cineva pe care îl cheamă Victor, Cezar, Rareș să nu fie puternic, hotărât, cu multe succese, la fel ca și cei care au inspirat numele respective. Părinții speră ca, într-un fel, printr-un proces de contagiune, ceva din ceea ce a reprezentat personalitatea cu același nume să se reflecte și în copilul lor.
Este valabil și pentru fete. Întâlnim nu puține doamne sau domnișoare cu numele Cleopatra, semn al admirației pentru fascinanta regină a Egiptului.
Chiar și Sigmund Freud, în lucrarea “Interpretarea viselor”, afirmă că a ales prenumele copiilor săi în onoarea unor personaje istorice sau a unor maeştri din domeniul său de activitate, proiectându-şi “eul său ideal” asupra propriilor copii. Prenumele devine astfel un “semn”, o concentrare a unui proiect parental.
De cele mai multe ori părinți nu sunt conștienți de motivul pentru care au ales un anumit prenume. Vor spune că ”le-a plăcut cum sună” sau ”să-l cheme ca pe bunicul…”, dar niciodată nu este doar atât.
De ce a fost tocmai acea alegere poate fi înțeles sau descoperit studiind psihogenograma.
Uneori, ca să împace și vremurile moderne și tradiția, părinții pun două nume copilului, al doilea fiind de obicei cel al unui sfânt. Cum se va identifica? Cu care din cele două nume? Din start, viața copilului pornește cu un compromis. Situația este și mai complicată atunci când la școală, în societate este strigat pe un nume iar în familie cu altul. Care din cele două este amprenta lui? De ce în familie trebuie să fie unul iar afară altul?
Alteori, părinții, din marea bucurie și dragoste că li s-a născut un copil, îi dau un prenume diminutiv. Merge cam până când este la școală dar ulterior va începe să-l deranjeze. Pentru că un prenume nu este doar o înșiruire de litere sau sunete. Este identitatea persoanei, iar un diminutiv îl condamnă la infantilizare, la a nu fi luat în serios ca adult.
În unele situații copilul primește numele unui copil care a murit înaintea lui. Este așa-zisul ”copil de înlocuire”. Părinţii văd acest copil ca un al 2-lea copil și inconştient îl vor compara cu cel pierdut. Identitatea acestui copil va fi mereu sub semnul întrebării, el simţindu-se în permanență comparat şi înlocuitor al copilului pierdut – fantomă psihică. Copilul înlocuitor va avea datoria să nu dispară, să nu se îmbolnăvească, să nu i se întâmple ceva rău, să aibă viaţă veșnică.
Copilul chiar daca nu știe nimic despre asta, va simți întotdeauna ca ceva nu este în regulă. I se va părea că trebuie să facă și să demonstreze muncind de mai mult decât alții ca să poată fi observat de către părinți. La fel se va întâmpla și când va crește. La vârsta adulta ei se fac cu greu văzuți de șefii lor, de colegi ori prieteni.
Copiii primesc un prenume și sunt strigați ori prin diminutivarea lui ori prin scurtarea lui. Ce identitate va avea Dorin strigat Dorinel ori Doru? Chiar daca de cele mai multe ori acest lucru este expresia dragostei, a alintării, prelungirea acestei forme de chemare a copilului după o anumita vârsta va lăsa urme în ceea ce el va simți. Prescurtarea este o forma de micșorare a energiei pe care o poarta prenumele originar. Asta îl va face sa nu știe cum să-și folosească întregul potențial. Este ca și cum folosește doar parte din forța pe care o poarta prenumele sau.
Lucrurile prezentate mai sus, nu sunt neapărat lucruri rele sau cu semnificații negative. Ceea ce vreau să subliniez importanta prenumelui primit și modul în care își pune el amprenta asupra persoanei.
Mulți oameni spun că nu au încredere în ei, iar ca urmare există o suită de eșecuri în viața lor profesională sau personală.
Daca vei lua numai istoria prenumelui tău și o vei înțelege, este posibil ca unul dintre motivele care sta la baza nesiguranței sa fie chiar cel legat de motivele atribuirii lui.
Prenumele unui părinte dat copilului este o situație care provoacă o alta dinamica în dezvoltarea identității copilului, a adultului de mai târziu. De la sărbătorirea numelui în aceeași zi până la afirmarea propriilor dorințe.
Prenumele este unul dintre primele lucruri care îl ajută pe fiecare să își construiască identitatea. Pentru că atunci când sunt strigați pot să se simtă într-un fel anume, jenați, furioși sau chiar străini de prenumele lor, oamenii poarta prin acestea energia și emoțiile poveștii din spatele prenumelui lor.
Prenumele este cel cu care interacționezi în toate relațiile tale apropiate și el este cel cu care te conectezi la ceilalți.
Mai târziu, la vârsta la care copilul poate înţelege, în opinia unor specialişti părinţii ar trebui să le explice fiilor/fiicelor motivul alegerii prenumelui, pentru a-i ajuta să decidă dacă vor să urmeze “proiectul” sau vor să se elibereze şi să-şi construiască personalitatea altfel.
De fapt nu există prenume care să îți asigure mai mult sau mai puțin succes sau fericire, sau noroc. Fiecare persoană, la vârsta maturităţii, chiar dacă este purtătorul unui nume pe care nu el l-a ales, poate să-i confere valoarea şi încărcătura pe care el o doreşte, se poate elibera de toate condiţionările prin propria voinţă şi prin propriul efort, acceptând sau refuzând din “proiectul parental” ceea ce consideră că nu i se potriveşte.
Care este povestea numelui tău?
Pe mine mă cheamă Dana. Este de origine ebraică, făcându-se referire prima dată la el în Vechiul Testament. Dana se traduce prin “Dumnezeu este judecătorul meu“.
Foto:Pexels