de Eric-Emmanuel Schmitt
“Sufletul nu e capabil să vadă frumusețea decât dacă este el însuși frumos.”
Trei femei, trei epoci, același destin al căutării libertății.
Anne trăiește la Bruges în timpul Renașterii, Hanna, în Viena imperială de la începutul secolului XX, iar Anny, în Hollywoodul actual. Toate cele trei se simt altfel față de majoritate.
Fiecare în felul ei se simte diferită, străină de lumea în care trăiește, fără puterea și voința de a se conforma prejudecăților sociale, de ordin familial sau religios. Fiecare dintre ele simte că destinul ei este mai mult decât cel obișnuit, de soție sau de mamă.
Toate sunt însuflețite de dorința de a se desprinde de imaginea reflectată de oglinda societății.
De nestăpânit, încalcă multe norme sociale și morale, refuză să trăiască destinul impus de alții. Pentru fiecare dintre ele, singura șansă de a gusta fericirea este să evadeze din norma socială. Nu se supun așteptărilor celorlalți și încearcă să să-și urmeze menirea indiferent unde le duce și care este costul.
Anne e o tânără care simte că este altfel decât cei din jurul ei. Este atrasă de natură, de simplitate, de liniște. În perioada Renașterii este foarte dificil ca, după ce ai fugit de la propria nuntă, cei din comunitate să înțeleagă și să accepte. Relația ei cu natura și cu animalele sălbatice este percepută și înțeleasă diferit și gradual de comunitate. Dacă la început oamenii o credeau dezorientată, ulterior consideră că poate îl caută pe Dumnezeu, iar mai apoi, din cauza urii și răutății unei rude ajunge să fie considerată vrăjitoare și să aibă un sfârșit tragic.
Anne primește toate aceste încercări cu bucurie și seninătate, nu se revoltă și nu se zbate pentru a-i face pe ceilalți să o înțeleagă. Ea știe ce e în sufletul ei, știe ce-i oferă pace și știe că nu o va găsi printre semenii ei care nu pot să o înțeleagă nici pe ea și nici versurile ei pline de profunzime. Aceste versuri fac legătura cu următoarea eroină a cărții, Hanna.
…”Mă simt diferită”
Ce-ar mai fi putut adăuga? Urma să se căsătorească de îndată și, cu toate acestea, încă de când se trezise nu se gândea decât la primăvara care dezghioca florile. Natura o atrăgea mai mult decât mirele ei. Anne ghicea că fericirea se ascundea undeva afară, îndărătul unui copac, precum un iepure: îi zărea vârful boticului, îi simțea prezența, imboldul, neliniștea…”
Hanna face parte din burghezia vieneză de la începutul secolului XX. Deși aparent are tot ce și-ar putea dori o tânără, (un soț arătos, bun și bogat, care o iubește, statut social) simte că nu este fericită. O traumă suferită în copilărie își arată efectele abia acum. Pentru a se detașa de aceste dureri ale sufletului, își construiește o identitate falsă și mereu se simte o impostoare în propria viață. Ca urmare se condamnă pentru faptele ei și se simte vinovată.
Fiind perioada de început a psihanalizei, Hanna apelează pentru ajutor la un discipol al lui Freud, care o ajută să-și clarifice o parte din trăiri. Pentru a-și găsi liniștea sufletească și împlinirea, pleacă și ea din Viena, ajungând în locul în care a trăit Anne și unde va găsi manuscrisul cu poeziile acesteia.
Hanna din Viena: „Nu reuşesc să fiu femeia pe care o pretinde epoca noastră. Mă chinui să par interesată de subiectele favorite ale sexului nostru: bărbaţii, copiii, bijuteriile, moda, căminul, bucătăria şi… neînsemnata mea persoană. Pentru că feminitatea porunceşte să-ţi faci un cult al propriei persoane, al feţei, al greutăţii corporale, al părului şi al aparenţei. Cochetăria mi-e străină, mă îmbrac ca dracul, nesocotesc cosmeticele şi mă hrănesc pe sponci. În fotografiile pe care le colecţionează Franz, când mă văd înzorzonată ca un as de pică, îmi reproşez că n-am reuşit să fiu şi mai grotescă, pentru că aşa, cel puţin, ar fi fost chiar amuzant… Mă ofer lui Franz din amabilitate, din altruism, din delicateţe, pentru că am hotărât să-l satisfac pe cât îmi va sta în putinţă. Îmi fac datoria ca o menajeră. Nici motivată de natură, nici chinuită de pofte, nu cunosc cine ştie ce plăcere, cu excepţia mulţumirii de a fi generoasă şi a emoţiei de a-l vedea pe voinicul acesta ghiftuit, adormind pe umărul meu.”
Anny este o tânără actriță a zilelor noastre, căreia Hollywood-ul tocmai îi crea imaginea dezirabilă comercial. Fragilă, dar conștientă de faptul că este tratată ca un produs, Anny își amorțea trăirile cu droguri și alcool, ca unică metodă de a face față realității din spatele ecranului. Întrucât a ajuns în lumina reflectoarelor din copilărie, când alții luau decizii pentru ea, acum își dorește ca lumea, publicul ei să o iubească pentru ce este ea ca om. Își dorește o iubire adevărată, lipsită de interese și o viață simplă și liniștită.
Se apropie de natura adevărată a chemării ei când alege să joace într-un film mai puțin comercial, care are ca temă viața Annei din Bruges.
”Ca și Anne, ca și Hanna, lui Anny îi plăcea să se piardă, să se desprindă de sine, de identitatea sa socială și familială, ca să întâlnească o realitate mai importantă. Atât doar că Anny obținea acest ”deasupra a tot” prin joc.”
Ce le unește pe cele trei tinere?
Faptul că ies din tiparele societății, că au curajul să pornească în căutarea fericirii și a propriei libertăți, indiferent de costuri.
Această carte nu este o lectură ușoară, de vară dar este atractivă prin conținut și mesaj. Merită citită!