Cum să fac așa ceva? Nu îl pot abandona după ce toată viața a muncit și am avut grijă unul de altul!
…
Cum să o duc pe mama mea la azil? Pe mama, care a sacrificat totul pentru mine!
Deseori vin în cabinet oameni care au în grijă persoane de vârsta a treia, părinți, bunici sau alte rude care nu mai au pe nimeni. Problemele sunt de fiecare dată cam aceleași: plângeri, dificultăți în a se ocupa de aceștia. Și așa este. E foarte greu să ai grijă în mod corespunzător de nevoile unei persoane care nu se mai poate descurca singură.
Am văzut și situații în care aparținătorii (partener de viață, copii), erau ei înșiși în vârstă de peste 70 de ani sau suferinzi de boli grave care ar necesita îngrijire.
Dacă aveau și o situație financiară precară, situația era și mai dificilă deoarece nu se putea opta pentru angajarea unui ajutor sau găsirea unui cămin de bătrâni cu dotări corespunzătoare.
În cazul altora, care dispun de resurse financiare, intervine sentimentul puternic de vină.
Nu cred că părinții/bunicii ne cresc cu ideea de a avea un viitor îngrădit de neputință, în care să ne chinuim împreună. În unele familii, copiii vin pe lume cu misiunea de “a avea cine să-mi aducă o cană de apă la bătrânețe”, lucru justificat până la urmă de misiunea morală de a fi alături de cei dragi.
Expresia “cel care are grijă de mine la bătrânețe” a fost însă interpretată greșit și chiar confundată cu ideea de abandon a vieții proprii în favoarea celuilalt. Această expresie nu face decât să întărească sentimentul de vinovăție în rândurile celor care se gândesc la o alta soluție decât a îngriji personal bolnavul.
Oricum realitatea de azi este alta. Foarte puțini copii-adulți mai locuiesc aproape de părinții. Nu doar că stau în altă parte de țară, dar foarte mulți stau în altă parte de lume și asta cel mai adesea din motive economice, financiare, al locului de muncă. În acest context lucrurile stau total diferit pentru că, a fi alături și a avea grijă de soțul/părintele/bunicul aflat la nevoie poate însemna și a găsi cea mai bună variantă din acel moment fără a lăsa totul (serviciul, uneori copii, rostul vieții prezente sau chiar viața) pentru a te dedica îngrijirii permanente a celui aflat la nevoie.
Și atunci? Care este soluția? Pentru că ceva trebuie făcut!
Oricât am analiza problema și am întoarce-o pe toate părțile, sunt doar trei soluții:
Luarea vârstnicului să locuiască cu dv., astfel încât vă revine îngrijirea personală a acestuia, cu precizarea că, pentru perioada în care nu se află nimeni la domiciliu (sunteți la muncă, în concedii, alte obligații) trebuie angajați pe cineva să se ocupe de acesta.
Avantajul unei asemenea soluții este costul financiar mai redus față de alte opțiuni.
Aveți siguranța că persoana este îngrijită așa cum vă doriți.
Aveți confortul emoțional că ați luat decizia morală dezirabilă și vă plătiți ”datoria” față de partenerul de viață, părinți, etc.
De asemenea, dacă sunt mai mulți oameni (în general rude) care se pot ocupa pe rând de persoana în nevoie, ar putea fi o soluție.
Dezavantajul major constă în faptul că, practic ați renunțat la viața dv. socială și posibil, ați sacrificați timpul petrecut altă dată cu alte persoane dragi (copii, soț). De asemenea, consumul psihic de a vă ocupa zi de zi de o persoană neputincioasă este foarte mare.
În cele mai multe cazuri persoana vârstnică se va simți izolată, va avea posibilitatea să comunice cu un număr foarte mic de persoane.
Recomandări:
Este esențial ca, în situația în care vă ocupați singur/singură de o persoană bătrână, bolnavă sau ambele să apelați și să acceptați orice ajutor vi se oferă (vecini, prieteni care vor să vă înlocuiască și numai câteva ore).
Supraîncărcarea emoțională, dată în aceste cazuri de oboseală, frustrări, uneori neputință, nu trebuie să se reverse asupra familiei dvs. Este de preferat să apelați la un psiholog chiar și numai pentru o singură ședință, în care să ventilați toate problemele și eventual să aflați câteva tehnici de relaxare care să vă ajute pe mai departe.
Angajarea unei persoane specializate sau care a mai îngrijit persoane vârstnice, care să locuiască permanent cu ei, la domiciliul lor.
Avantajul ar fi că vârstnicul nu este scos din mediul lui, care îi este familiar. De asemenea, prezența unei persoane specializate (infirmieră, asistentă, îngrijitoare bătrâni) poate fi de mare ajutor unei persoane care nu se poate deplasa singură și are nevoie de asistență permanentă, pentru toate activitățile: igienă, hrană, medicație, etc. Nu mai sunteți legat permanent de casă, puteți doar monitoriza sau optimiza activitatea îngrijitorului. Evident viața dvs. se poate desfășura normal în continuare.
Dezavantajul este costul foarte mare a unui asemenea opțiuni. Uneori este necesar să angajați două persoane ca și îngrijitoare, astfel încât acestea să poată face schimb.
De asemenea, vârstnicul se va simți izolat, va vedea foarte puține persoane.
Recomandări:
Alegeți cu mare grijă și responsabilitate persoana pe care o veți angaja.
Faceți vizite neanunțate pentru a vedea cum stau lucrurile.
Vorbiți cât puteți de des la telefon cu ruda dvs.
Internarea într-un cămin pentru persoane vârstnice.
Avantaje:
Puteți găsi un azil adaptat nevoilor/bolilor de care suferă vârstnicul.
Este supravegheat și monitorizat permanent.
Asistență personală și medicală continuă.
Posibilitate de socializare cu ceilalți rezidenți.
Opțiuni pentru diferite categorii de costuri.
Dezavantaje:
Sentimentul de abandon al vârstnicului. Dificultăți de acomodare.
Sentimentul de vinovăție al aparținătorului.
Îngrijorarea pentru posibila neglijare a persoanei sau supunerea unui tratament necorespunzător, lipsit de milă și considerație.
Presiunea exercitată de anturaj asupra aparținătorului, calificarea acestuia ca nerecunoscător, fără suflet, etc.
Recomandări:
Alegeți cu mare grijă căminul în care veți lăsa persoana în nevoie.
Vizitați-l de câte ori aveți ocazia. Vorbiți-i despre beneficiile unei asemenea alegeri. Este foarte probabil să nu fie de acord cu dvs., dar nu vă pierdeți răbdarea și firea.
Luarea unei decizii de acest fel este un lucru dificil. Orice hotărâre ați lua, vă veți simți vinovat. Uneori, chiar dacă ați luat o decizie, la insistențele rudei în nevoie sau la presiunea anturajului veți avea impulsul de a renunța, de a reveni. Acest lucru vă va face viața și mai grea. De aceea, în momentul în care ați luat o hotărâre, oricare ar fi, respectați-o! Asumați-vă toate sentimentele și trăirile negative pe care le veți trăi o perioadă. Orice schimbare este o provocare și aveți nevoie de timp pentru a vedea dacă este bună sau nu.
Încet-încet lucrurile se vor liniști.
Foto: Pexels