5 motive să ai un hobby (și 22 de idei din care să te inspiri)

5 motive să ai un hobby

Mai mereu în viața noastră facem ce trebuie și uităm de ceea ce ne place. Ritmul în care trăim, parcă nu ne mai lasă timp pentru noi. Faptul de a fi tot timpul ocupat cu proiecte, contracte, termene limită, între care, tot pentru impresia socială ”înghesuim” un city break a devenit un standard de atins sau chiar un reper de apreciere.

Și atunci, noi când mai trăim?

După un timp în care tragem de noi maxim cât putem, fără a pune ceva în loc, ajungem sau la burnout, sau la pierderea totală a interesului față de ceea ce până mai ieri ne acapara cu totul. Și ambele variante, dacă vrem să ne recuperăm, ne duc la psiholog, prin intermediul căruia începem să vedem din nou culorile vieții, începând cu lucrurile mici-micuțe din jurul nostru. Ce miros plăcut are parcul după ploaie, dacă hotărâm să mergem puțin pe jos!; Ce simpatic este cățelușul doamnei din vecini, pe care până acum îl vedeai doar ca pe o formă care mișcă și face gălăgie!; Ce stare pozitivă îți dă zâmbetul ușor al tinerei de la cafeneaua de unde îți iei croissantul și cafeaua dimineața!

Și uite așa, după ce reînveți să simți, descoperi și lucruri pe care îți place să le faci! Mult! Chiar foarte mult! Sunt activități care nu te obosesc niciodată, dimpotrivă, te relaxează. În sfârșit faci ceea ce îți place. Ei, acestea sunt hobby-urile, partea întotdeauna frumoasă din viața ta, micile bucurii ale sufletului.

Eu am găsit cinci motive principale, cinci beneficii extraordinare pe care le aduce un hobby.

1.Au efect antistres

Atunci când te simți copleșit, hobby-urile sunt acolo pentru a te ajuta să scapi de stres și să te relaxezi. Te ajuta sa te detașezi și să îti găsești echilibrul interior. Cu timpul, vei descoperi cum să eviți situațiile stresante sau cum să reacționezi pentru ca stresul sa nu te afecteze. Printre cele mai utile hobby-uride relaxare se numară cele creative (olărit, pictat, scris,) și activitățile fizice, care îți dau imediat o stare de bună dispoziție (mersul pe bicicleta, înotul, jogging-ul, yoga etc.).

2.Îți oferă oportunitatea de a cunoaște oameni noi

Practicarea unui hobby îți oferă oportunitatea de a cunoaște oameni noi cu aceleași pasiuni și interese. Te poți înscrie într-o echipă, în cazul în care ești pasionat de sport, ori poți participa la ateliere de desen, pictură sau fotografie daca hobby-ul tău este arta. Este foarte plăcut să întâlnești oameni cu aceleași interese.

3.Contribuie la dezvoltarea personală

Practicarea unui hobby este și o oportunitate prin care te poți descoperi și te poți conecta la emoțiile tale. De exemplu, pictura sau scrisul, reprezintă și o oglindă a stărilor tale interioare. Odată ce le exprimi, ai ocazia să le observi și să le analizezi mai bine – poate chiar și pe cele pe care nu le-ai conștientizat până acum. Astfel, aceste activități nu sunt doar relaxante, ci au și valențe terapeutice.

4.Îți conferă încredere în sine

Se știe că încrederea în sine presupune acțiune. Dacă ești bun la ceva devii încrezător, ceea ce se răsfrânge și asupra altor aspecte din viața ta: interacțiuni sociale, acceptarea provocărilor, manifestarea de inițiative.

5.Oferă oportunități în carieră

Aici putem diferenția două situații:

  • Utilizarea hobby-urilor în susținerea CV-ului sau a interviului de angajare

Hobby-urile tale îți pot pune în valoare personalitatea și conturează primele impresii despre tine în fața echipei de la Resurse umane. Dacă hobby-urile tale se pliază pe domeniul dorit și cu postul pe care îl vizezi, acestea reprezintă un avantaj pentru tine. Până nu demult, hobby-urile erau destul de ușor trecute cu vederea de către recrutori, însă în prezent pot influența destul de mult procesul de selecție pentru că dezvăluie din personalitatea și competențele tale și, în acest fel, îi ajută pe angajatori să obțină o imagine mai complexă despre tine. 

  • Transformarea hobby-ului într-o afacere

Nu de puține ori, oamenii s-au apucat de diferite hobby-uri din pură curiozitate sau din dorința de a-și valorifica timpul liber. Odată ce au avansat, însă, și-au dat seama că au abilități în sfera respectivă și că le-ar plăcea să-și transforme pasiunea în profesie/afacere, fiind mult mai interesați de domeniul recent descoperit decât de cel în care activau în momentul în care s-au apucat de hobby-ul respectiv.

22 de idei de hobby-uri din care să te inspiri

Relaxante, practice, interesante, active, provocatoare sau… mai ciudate – sunt zeci de pasiuni care ar putea să te inspire. Găsește-o pe cea care îți redă liniștea din mijlocul furtunii, care îți aduce zâmbetul pe buze și îți umple inima de bucurie de fiecare dată când îi dedici timp. Dacă ești în criză de idei și nu ai descoperit încă hobby-ul care trezește aceste stări în tine, lista pe care am realizat-o eu, îți sare în ajutor. Ordinea este subiectivă și este dată de preferințele mele personale.

1.Lectura

”Fiecare carte citită este o viață nouă trăită.” Sunt o susținătoare a relaxării cu o carte bună. Stimularea imaginației, navigarea prin culturi, povești, idei nu pot fi egalate de nimic. Asta pe lângă beneficiile aduse limbajului, exprimării, vocabularului.

2.Handmade.Cu suflet

Știi câte mame am auzit că în concediul de maternitate s-au apucat de făcut bijuterii din te miri ce materiale? De la argint, aur, pietre semi-prețioase, șnururi, mărgele, talismane, brățări, lanțuri, ecusoane și broșe – croșetate, împletite, din lut sau alte n și mii de tipuri de accesorii – de păr, de haine, toate reprezintă esența noastră. Fiecare astfel de obiect cuprinde puțin din creativitatea noastră, din sufletul nostru. Și este atât de frumos să fie pe lista personală de pasiuni.

3.Istoria – cu variante: evenimente istorice, istorie locală, etc

Este fascinant să te plimbi printr-un oraș cu multe clădiri monument-istoric și să le descoperi poveștile: cine le-a construit, arhitecții acelor vremuri, evenimente la care au fost martore, decizii cruciale care s-au luat în unele dintre acestea, viața mondenă a acelor timpuri.

4.Scrisul

Simți că ai ceva de spus? Lasă imaginația să preia controlul. Creează universuri, țese intrigi, dă viață unor personaje! Sau ține un jurnal. Experiențele personale, trăite de tine însuți, pot fi un subiect foarte bun.

5.Puzzle-uri

Un hobby nu trebuie să fie ceva științific, este de ajuns să îți facă plăcere, să îți aducă ție la nivel personal un beneficiu. Știai că un puzzle ajută la dezvoltarea motricității și gândirii?

6.Arta culinară. Gătitul

Testarea diferitelor rețete și învățarea despre noi culturi prin bucătăria lor nu poate da greș. Extinde-ți orizonturile! Gătitul implică oale, tigăi, furculițe, cuțite, apare electrocasnice, însă pe lângă asta este un mod extraordinar de a lega conexiuni autentice cu oamenii din jurul tău. Fie că vrei să faci asta din pasiune pentru gustul desăvârșit al mâncării, condimentelor sau de dragul filmului văzut ieri seară, este vorba despre atenția pe care o dai procesului care face diferența dintre un hobby din plăcere și o activitate de care vrei să fugi.

7.Muzica. Pierde-te în ritmul muzicii

Fie că alegi să cânți la un instrument muzical sau ești mai degrabă un ascultător înrăit, cert este că muzica, în toate formele sale, aduce cu sine un izvor nesecat de beneficii. Numeroase studii au demonstrat modurile pozitive în care muzica influențează creierul omului, reduce stresul, durerea și simptomele depresiei, îmbunătățește calitatea memoriei și te ajută să te concentrezi. Garantat și experimentat personal! În plus, biletele la filarmonică, la noi în țară, sunt extrem de accesibile!

8.Voluntariatul – hobby-ul nobil

A aloca din timpul tău pentru o cauză în care crezi este întotdeauna ceva minunat. Fiecare interacțiune cu cei pe care îi ajuți te face să fii mai ancorat în realitate, te ajută să vezi și altceva decât găsești în universul tău plin de lucruri bune. Mai mult, respectul față de oameni, de natură este întărit și prinzi și tu încredere că lumea se poate schimba, poate fi mai bine.

9.Amenajări interioare/bricolaj hobby-ul  bunului gust

Putem crea un ansamblu nou, atractiv sub imperativul păstrării unora dintre elementele vechiului decor. Putem şi să integrăm în unul deja existent elemente pe care le considerăm esenţiale pentru confortul nostru, chiar dacă acestea nu ar fi nici pe departe primele alegeri ale unui specialist în amenajări interioare.

10.Desen/pictu

Desenatul sau pictatul sunt hobby-uri și exemple pentru cei creativi sau care nu au multă răbdare. Un bloc de desen și o paletă de culori pot fi kitul începătorilor. Poți încerca natura statică, moartă sau portrete, la fel ca în școală. Orice este în jur poate fi desenat.

11.Mișcarea: orice sport, yoga, etc

Este un hobby puțin costisitor, iar să ai grijă de sănătatea ta fizică și psihică este extrem de important. În fond, tot ce ai nevoie sunt o bluză, un pantalon, un pantof sport, o sticlă cu apă, de cele ai multe ori.

Alegerea de a face sport te va face mai fericit și mai sănătos, datorită endorfinelor eliberate și a beneficiilor exercițiilor fizice.

12.Grădinarit. Chiar și pe balcon

Nu toți avem timpul sau spațiul necesar, însă trendul este să ne facem singuri mâncarea – să avem plante aromatice în ghiveci, un ardei, o roșie… să ne facem un perete cu flori naturale în sufragerie, să punem un tablou de licheni în baie. Totul la final de zi se încheie cu îngrijirea plantelor, deci grădinăritul. 

Crește-ți propriile legume și nu trebuie să te mai întrebi niciodată despre originea salatei tale.

13.Călătoriile

Dacă te regăsești toată ziua pe drumuri, pasionat de clădiri, povești de viață ale oamenilor, mâncare tradițională, istorie poate că pentru tine călătoritul este un hobby. Sigur ai privit multe balcoane pline de ghivece cu flori, statui, ornamente pe clădiri sau ai numărat minutele până urma să pleci iar prin oraș la explorat, iar harta a fost mereu la îndemână… 

Faceți cunoștință cu oameni din alte culturi, aflați despre istoria țărilor și obțineți o mai bună înțelegere a lumii.

14.Dans

Eliberează-te și lasă-ți corpul să vorbească: stăpânește mișcările diferitelor dansuri și învață componentele lor principale. Pe lângă beneficiile fizice, dansul aduce și grație, eleganță, muzică plăcută și, de ce nu, atingeri cu înfiorări.

15.Fotografia. Oprește timpul în loc

Vrei să-ți amintești frumusețea unui apus, chipul expresiv al unui trecător sau arhitectura impresionantă a unei clădiri pe care ai descoperit-o în vacanță? E destul să-l imortalizezi într-o fotografie și acel moment va rămâne cu tine pentru totdeauna. Fotografia este exemplul perfect de hobby creativ care te ajută să vezi și să apreciezi frumusețea din jur la adevărata ei valoare.

16.Colecționarea de – monede, broșe, cărți poștale, timbre …

Suntem nostalgici, sau pur și simplu ne place să vedem cum se schimbă lucrurile în timp? Alege un dosar frumos în care să pui pe fiecare filă, înrămat frumos toate bancnotele la care ai acces. Sau cărțile poștale pe care ți le trimiți cu prietenii. Sau șervețele cu diferite modele, timbre, căni, etc. Aici posibilitățile sunt nesfârșite.

17.Construirea de machete

Învață să fii răbdător și meticulos în timp ce construiești structuri complexe și detaliate. Pot ieși chiar mici opere de artă!

18.Drumeții

Descoperă provocarea de a pune tot ce ai nevoie într-un singur rucsac și de a porni; învață despre tine și despre ceilalți pe parcurs. Explorează locuri despre care nu ai mai auzit și împărtășește și celorlalți experiența!

19.Lucrul de mână: broderie, tricotaj, croșetat

Știați că există cercuri de astfel de îndeletniciri? Faceți obiecte personalizate, creați-vă propriile modele și vedeți cât de orientat spre detalii sunteți cu adevărat. În plus am putea trăi și nostalgii despre momente cu mamele, bunicile sau alte rude pe care, atunci când eram copii, le vedeam lucrând cu o pasiune și răbdare și rapiditate de neegalat. În plus, obiectele unicat vor fi întotdeauna apreciate.

20.Confecţionarea lumânărilor parfumate

Experimentați cu combinații de ingrediente și găsiți-vă parfumul personal, distinct. Modele, mirosuri și culori unice vor fi foarte apreciate de cei din jurul vostru.

21.Olăritul

Ei, cine nu a văzut filmul Ghost (Fantoma mea iubită), cu Patrick Swayze!  Roata olarului are ceva aproape hipnotic în mișcarea ei lentă și uniformă. Poți să înveți singur despre tehnica olăritului sau poți participa la un curs. Orice oră petrecută la roata olarului înseamnă o ora câștigată, nu doar un strat proaspăt de lut pe mâini. Ca olar amator vei găsi întotdeauna unde să-ți pui florile, plus ca vei avea o sursa inepuizabila de cadouri originale pentru apropiații tăi.

22.Activitățile în aer liber precum vânătoarea, pescuitul sau tirul cu arcul

Weekend-urile sunt un moment perfect pentru a scăpa de cotidian și a vă bucura de aer liber. Poate doriți chiar sa aduceți un prieten sau unul sau mai mulți membri ai familiei.

Apa, undița și liniștea: doar tu și natura, în pace unul cu celălalt. Nici nu contează rezultatul.

De când să începi? De când îți dorești să fii fericit!

Foto: Pexels