Ca cititoare împătimită de tematică psihologică, titlul autoarei Laura Panazan m-a intrigat imediat ce l-am văzut și mi-a
stârnit curiozitatea. Cartea aceasta, scrisă de Laura Panazan (medic stomatolog și psihoterapeut), nu se pretinde o carte de specialitate. Prezentată simplu, accesibilă tuturor persoanelor interesate de bunăstarea în relație, este o lectură deosebit de plăcută.
Este o carte ce ne prezintă sub forma unui roman cu două planuri (personal al psihoterapeutului și profesional – cazurile venite în terapie) mai multe dinamici ale relației de cuplu. Și invariabil, ne arată un mare adevăr: în cuplu, indiferent dacă ajunge sau nu la terapie, fiecare îl vede vinovat pe celălalt de partea care scârțâie. Aproape totdeauna partenerul trebuie ”reparat” și această misiune îi revine, evident psihoterapeutului. Sau mai corect spus, este ”pasată” terapeutului.
E greu, uneori dureros și totdeauna neplăcut ca în timpul ședințelor de terapie să conștientizezi că ai partea ta de vină și de contribuție la apariția scârțâitului!
Și acum, pornind de la titlu, evident te întrebi tu ce ești în relație: un dulău sau un arici? (vă las să descoperiți singuri cam ce stări și comportamente definesc un dulău și un arici).
Pornind de la cele mai frecvente 11 așteptări nerealiste cu care partenerii trec pragul cabinetului de psihoterapie, autoarea ne dezvăluie poveștile a 11 cupluri, fiecare cu alt context, cu altă situație și cu altă problemă.
Din loc în loc, autoarea iese din papucii de psiholog și îi încalță pe cei domestici, expunând fragmente din povestea personală de cuplu și familie.
῎Revenim la ziua de azi. Mă cocoșez făcând șnițele la trei tigăi în paralel. Pun pachete pentru școală mezinului. Întind vreo două mașini de rufe. Pun mese, strâng mese. Tund bărbatul în timp ce îmi spun, în gând, că ar fi putut să ceară asta aseară. ( Vezi? Nu fac scandal din nimic!) Pun apă la flori. Of, mai sunt și cele mici și migăloase din dormitor. Hai că mă ajută copilul înainte să plece la școală.
Ora 14. Adun niște pături uitate în uscătorie, la următorul etaj. Mă vopsesc. Și eu aș fi putut să (îmi) cer asta ieri.
Ora 15.30. Mă îmbrac de drum. Mă apuc de bagaje. E clar că domnul nu se poate ocupa de ale lui: tocmai au ajuns boxele noi, un sistem audio la care visa de demult. Sunt negre, trebuiau să fie gri, să mi se asorteze cu ușile, zic.
Nu știai, mamă, că pozele din reclame sunt luminate puternic și par altfel decât în realitate? mă apostrofează fiică-mea.
Le strângem și le trimitem înapoi, că s-a supărat cucoana, conchide șeful.
Sunt deja iritată serios, dar continui să caut papuci de plajă și costume de baie trecute de luni bune la inactive. Ceilalți, cu boxele.῎
Îmi plac foarte mult oamenii care prin scris transmit sinceritate. Apreciez autorii care nu se opresc la a scrie numai despre personaje, ci scriu și despre ei. ῎Un dulău și un arici la psihoterapie de cuplu῎ nu este o carte cu tematică de dezvoltare personală, nici de psihologie ca demers științific și nici nu are scopul de a educa relațiile sau pe tine ca om. Este o carte care îmbină viața de familie a autoarei și poveștile din terapia de cuplu, o carte ce te încurajează și îți spune: stai liniștit, știu toată teoria terapiei de cuplu dar și mie îmi este greu uneori să o pun în practică. Ține de a fi oameni faptul că îți mai ieși din fire uneori, că te mai răstești la membri familiei sau că și îl învinovățești pe cel de lângă tine.
Autoarea Laura Panazan ne povestește cu sinceritate și despre eșecurile din cariera profesională.
Adevărul este că în puține cărți în care sunt prezentate cazuri de psihoterapie, specialistul își prezintă și asumă și eșecuri. De cele mai multe ori, aceste situații sunt trecute sub tăcere deși pot reprezenta lecții învățate valoroase. În devenirea noastră ca oameni și eșecurile fac parte din experiență, din ce suntem noi azi.
Bineînțeles, ca orice carte în care se prezintă cazuri de psihoterapie, are totuși și o componentă de psihoeducație. Din fiecare poveste putem învăța, dacă vrem, cum putem transforma exprimarea nemulțumirilor sub forma unor dorințe.
Este mai sănătos, mai frumos, mai elegant și respectuos față de cel de lângă tine atunci când înlocuiești fraza de tipul: „Ai fost la magazin și ai știut să iei pentru tine un o ciocolată dar n-ai fost în stare să mă întrebi dacă am și eu nevoie de ceva” (nemulțumirea) cu propoziția: „Mi-aș fi dorit sa mă întrebi și pe mine dacă am nevoie de ceva de la magazin” (dorință). Acest exercițiu de înlocuire al nemulțumirii cu exprimarea dorinței mi s-a părut succesul acestei cărți. Câte conflicte am putea stinge din fașă cu o astfel de exprimare, câte cuvinte răutăcioase și pline de vinovăție n-am mai scoate din noi? Plus că așa am avea mai multe șanse ca cel care s-a întors de la magazin să se mai ducă o dată să ia pâine în loc să spună: „Dacă îți trebuie, du-te tu!”
În plus se poate remarca din nou faptul că, și pentru relația de cuplu baza se pune tot în copilărie, la fel cum se întâmplă cu marea majoritate a tiparelor de comportament.
„Nu cred că mă pricep să întrețin o relație. Între ai mei au fost întotdeuna certuri și tensiune. Tata era greu de suportat, le știa pe toate. Uneori aveau fiecare câte o aventură extra. Erau separați și cu bani. Parcă nu aveau nimic în comun. Mă întrista că nu erau împreună. Mă simțeam abandonată din cauza asta.”
Mai mult, transmiterea transgenerațională a unor traume poate determina comportamente dificile în cuplu. În asemenea cazuri, doar o abordare sistemică a situației poate desluși originea problemei, uneori aflată la câteva generații înainte.
”Credințe vechi despre cum trebuie să fie o femeie (măcar să mă întrebe dacă mi-e foame și să-mi dea să mănânc!) sau despre cum nu trebuie să fie un bărbat (la naiba, e la fel de absent ca tata) îndeplinesc destine prestabilite ca-ntr-un blestem. Un șir lung de femei înfipte din neamul ei și un șir lung de bărbați neputincioși pe linia lui îi obligă să joace azi
în aceeași dramă de doi bani, retrăită la nesfârșit. Decoruri noi, avangardiste; protagoniști proaspeți, inocenți.”
Ce mi-a plăcut în mod deosebit? Faptul că, după tot ce ne-a împărtășit legat de poveștile câtorva dintre cuplurile care i-au trecut pragul, autoarea a lăsat în mod intenționat câteva pagini libere la finalul cărții. Cred că ne sugerează: Dacă tu ai face un rezumat al relației tale cu partenerul cam care ar fi acela? Hai, scrie tot ce gândești, tot ce ți-ar fi plăcut sa primești, să dai. Ce zici, o să încerci să normalizezi și emoțiile partenerului fără a mai judeca înainte să asculți?
Un dulău si un arici la psihoterapie de cuplu (vol. 1). Asteptări nerealiste – Laura Panazan
CUPRINS:
Avertisment
Pretext
Capitolul 1 – Prima așteptare. Dacă ești așa de bună, rezolvă-ne tu!
Capitolul 2 – A doua așteptare. Prescrie-ne o rețetă, azi!
Capitolul 3 – A treia așteptare. Ajută-mă să-l repar!
Capitolul 4 – A patra așteptare. Ai grijă să ne fie bine!
Capitolul 5 – A cincea așteptare. Tu ești vinovat! Capitolul 6 – A șasea așteptare. În iubire nu e nevoie de efort!
Capitolul 7 – A șaptea așteptare. Emoțiile fac rău.
Capitolul 8 – A opta așteptare. Nu vreau să știu!
Capitolul 9 – A noua așteptare. Dă-mi voie să fiu liber și nu suferi!
Capitolul 10 – A zecea așteptare. E prea târziu!
Capitolul 11 – A unsprezecea așteptare. Perfecțiunea.
Înainte de final
În concluzie
Recent (luna martie 2023) a avut loc și lansarea volumului doi, ”Un dulău și un arici la psihoterapie de cuplu – Emoții în pielea goală” pe care sunt nerăbdătoare să o citesc. O să revin și cu acest volum.
Voi ați lecturat această carte? Cum vi s-a părut?
N.O. Și coperta cărții este una simpatică, a câștigat chiar un premiu la concursul ”Coperta anului 2021”