Îmi pare rău, sunt așteptată…

autor Agnes MARTIN-LUGAND

Editura Trei, anul apariției 2017

Formația de psiholog a autoarei Agnes MARTIN-LUGAND se vede și în această carte, ”Îmi pare rău, sunt așteptată…”, a treia în ordinea apariției.

Dacă în cartea de debut ”Oamenii fericiți citesc și beau cafea”, este tratată în principal problematica doliului, a etapelor acestuia cu accent asupra ultimului respectiv resemnificarea, revenirea la viață, în această carte întâlnim problematica dependenței de muncă, burnoutului, având la bază probleme emoționale.

O altă temă interesantă și incitantă a cărții este ”poate o femeie să aibă o carieră impresionantă, o funcție importantă și în același timp și o familie fericită?”

Ei aici probabil răspunsurile voastre ar fi diferite, în funcție de experiențele personale, de ceea ce ați auzit sau ați întâlnit.

Personajul principal, Yael, este interpret și traducător și lucrează într-o firmă de profil. Talentul și capacitățile intelectuale, ambiția și rezistența la efort o aduc în atenția șefului, devenind ”omul de bază”. În această conjunctură și pe fondul unor vulnerabilități emoționale, Yael  scapă din mână echilibrul propriei vieți.

”Îmi pare rău, sunt așteptată” este lait-motivul lui Yael pentru tot ce nu are legătură directă cu munca. Este ”formula magică” prin care scapă de orice persoană care înceară să-i rețină atenția iar ea nu o consideră o prioritate. Este o afirmație pe care o folosește și în relația cu familia, pentru a se sustrage invitațiilor și întrunirilor.

Mediul de lucru cu presiune ridicată, termenele care se succed cu rapiditate și o lume în goana mare înseamnă program de lucru mai lung pentru majoritatea oamenilor, dar pentru Yael, dezlegarea de la locul de muncă poate fi deosebit de dificilă. Ea nu își permite, pierderea unui apel important sau să nu răspundă la un e-mail suficient de rapid deoarece ar echivala cu pierderea poziției în firmă. Atitudinea „timpul este bani” îi face pe oameni să se gândească de două ori la petrecerea unei seri relaxante cu familia sau la petrecerea timpului liber cu prietenii.

Întreaga descriere a lui Yael se încadrează în profilul de workaholic.

Termenul de workaholism a fost inventat în 1971 de ministrul și psihologul Wayne Oates, care a descris workaholismul ca „obligația sau nevoia incontrolabilă de a lucra neîncetat” (Oates, 1971). Ulterior, alţi cercetători au definit termenul ca dependenţa de muncă, un model comportamental care este alcătuit din dorinţa şi implicarea ridicată în muncă.

Indicii:

Lipsa echilibrului între muncă și viața personală

Este normal și de așteptat să existe perioade în care cariera ocupă primul loc ca prioritate, iar viața personală este temporar pusă pe plan secundar. Cu toate acestea, după un timp, viața personală ar trebui să treacă din nou în centrul scenei.

Fără pauze

Un obicei nociv, care se pretează la a nu avea un echilibru între viața profesională și viața privată este munca constantă fără pauze. O pauză poate însemna o vacanță la sfârșitul a câtorva luni de efort către obiectivele profesionale sau pur și simplu să faci niște exerciții departe de birou. 

Pauzele te ajută să te asiguri că mintea și corpul tău beneficiază de un răgaz de la cerințele termenelor-limită și ale rezultatelor, precum și ale șefilor și colegilor dificili. O sarcină constantă prin sarcinile de lucru, una după alta, fără o pauză sănătoasă este un semnal că ai putea fi dependent de muncă.

Nu existau timpi morți în munca mea. Eram permanent în acțiune, capabilă să fac trecerea de la o ședință de interpretare la o negociere agresivă de contracte apoi, în ora următoare să gestionez de la A la Z detaliile unui sejur parizian al unuia dintre clienții noștri. Chiar și atunci când îmi făceam timp să stau la birou, în loc să înghit un sendviș foloseam această pauză ca să o iau de la capăt, culegând informații despre clienți sau aflând dacă avea nevoie vreunul de serviciile noastr

Mereu disponibil

Dacă eşti persoana potrivită pentru sarcini suplimentare și poți conta pe faptul că răspunzi la fiecare text sau e-mail indiferent de ora la care este trimis, atunci lipsa ta de limite sugerează tendințe de workaholic. A fi prea accesibil la solicitările colegilor de muncă și ale șefului tău – fără să protejezi niciun timp pentru tine, relațiile și interesele tale exterioare – te pregătești să-ţi asumi prea multă muncă. Alții pot vedea acest lucru și pot profita de el pentru a-i ajuta să-și atingă propriile obiective la locul de muncă.

Ora următoare a fost un adevărat calvar; ai fi zis că nu știu să vorbească despre altceva decât despre copiii lor!… capul și urechile mele nu mai puteau.Stând pe un colț de canapea… am cedat până la urmă și am scos telefonul. Nu mă înșelasem. Bertrand (șeful) îmi trimisese mai multe mail-uri care păreau importante; voia să-l însoțesc pe tot parcursul zilei următoare. Îmi transferase dosarul cu clienți ca să-l consult cât mai repede. Mă simțeam obosită dinainte.

Nu poți spune „Nu” la serviciu

În timp ce dependenții de muncă pot refuza cu ușurință cererile de la prieteni și cei dragi care doresc să petreacă timp cu ei, un adevărat dependent de muncă rareori sau niciodată refuză cererea de a accepta mai mult în viața profesională. Fie că este șeful tău care te întreabă dacă poți dedica câteva ore în plus în weekend sau cineva din echipa ta care te întreabă dacă îi poți ajuta cu sarcini suplimentare, dependenții de muncă se bucură să accepte tot ceea ce le este cerut fără să se plângă – și în fapt poate chiar cere mai mult.

Pierderea interesului pentru alte activități

Există mult mai mult în viață decât muncă. Dacă viața ta a devenit o neclaritate monotonă a privirii ecranului și a împărtășirii cu colegii și nu ai alte interese sau hobby-uri, poate fi un alt indicator al dependenței de muncă. Devalorizarea priorităților personale și grija doar de viața ta profesională te poate determina să te suprasoliciți. Îți vei pierde simțul echilibrului sănătos între muncă și viaţă. Doar pentru că îți plac anumite aspecte ale muncii tale nu înseamnă că te angajezi într-un „hobby” dacă lucrezi după orele de program. Dacă nimic nu pare mai distractiv sau interesant decât munca, ai putea fi dependent de muncă.

Pleci ultimul din birou

De obicei, la ora 17:00 sau 18:00 majoritatea oamenilor părăsesc biroul și ești singurul care lucrează acolo? De obicei, dependenţii de muncă sunt primii care ajung și ultimii care ies din birou. Parcă nu suportă să stea departe de birou.

Munca este mereu în mintea ta

Primul gând în mintea ta când te trezești este despre ceva la serviciu. Familia ta are o discuție animată în jurul mesei, iar atenția ta este pe prezentarea pe care cineva a făcut-o astăzi la serviciu.

Preferam de departe să le scriu un email seara și să evit a nu știu câta invitație de a mă duce să petrec un weekend la ei; judecând la fel ca sora mea, nu înțelegeau că eu muncesc atât de mult. Prioritățile mele îi enervau, iar pe mine mă enerva că nimeni nu făcea un efort ca să priceapă importanța muncii mele.

Ești definit prin munca ta

Identitatea ta este munca pe care o faci. Simțul valorii tale depinde de valoarea muncii tale – treci cu vederea faptul că ai valoare intrinsecă, indiferent de ceea ce faci. În consecință, frica de pierdere a locului de muncă și prestigiul acestuia duce la nopți nedormite și  anxietate de performanță.

Pentru sora mea cariera nu era importantă. Visase dintotdeauna să se facă institutoare ….De ce și cum putea să se mulțumească cu atât de puțin? Cu mune era altfel; prin agenție descoperisem că puteam să ajung departe, foarte departe și nimic nu mă putea abate din drum. Voiam să fiu cea mai bună, să dovedesc că puteam să exist prin munca mea, totul condimentat cu o nevoie vitală de a mă autodepăși.”

Bineînțeles că această suprasolicitare constantă are efecte, unele cu consecințe grave.

Judecata afectată

Stresul și epuizarea pot duce la dificultăți în lucrurile pe care trebuie să le faci în fiecare zi ca lider.

Este posibil ca cineva să facă mai multe greșeli atunci când este obosit, de asemenea, vă face concentrarea să devină împrăștiată și pierzi din vedere imaginea de ansamblu.

Yael are un asemenea episod la o licitație foarte importantă, fapt care aduce prejudicii clientului său.

Burnout, probleme de somn și oboseală

Stresul constant de a fi în alertă maximă duce inevitabil la epuizare. Chiar și după ce ai obținut mult succes, ai îndoială de sine și un sentiment de eșec. Există sentimentul de neputință și de înfrângere.

Să fii dependent de muncă duce la ore lungi la muncă și, prin urmare, reduce și timpul de somn, din cauza căruia organismul nu se odihnește suficient și, prin urmare, duce la senzația de oboseală.

”… Ai atins punctul critic,Te-am observat în săptămânile din urmă, în fiecare zi ajungi la agenție mai obosită decât cu o zi înainte. Ai un ten pământiu, vedea ta stârnește teamă. Hotărâtă, ești! Dar cu ce preț?

Deteriorarea relaţiilor și lipsa de conexiuni semnificative și de sprijin social

Aceasta este o consecință evidentă și inevitabilă a fi căsătorit cu munca ta. Probabil ai putea justifica venirea târziu acasă în fiecare zi spunând că lucrezi ore lungi pentru a câștiga mai mulți bani pentru familie. Mai devreme sau mai târziu, oamenii vor începe să se îndepărteze de tine dacă încetezi să cultivi relațiile care contează. Din această cauză, dependenții de muncă ajung să se simtă pierduți și singuri, fără cu cine să vorbească. De cele mai multe ori, doar familia reușește să-i scoată din această spirală  autodistrugerii.

De cele mai multe ori, în spatele unui asemenea comportament stau niște probleme psihologice. Dorința de perfecțiune, de a fi valorizat prin muncă au la bază, în cele mai multe cazuri, teama de abandon sau anxietatea de performanță.

În cazul personajului din această carte, Yael, comportamentul de muncă până la epuizare se manifestă pentru a acoperi o traumă mai veche, dispariția celui mai bun prieten față de care nutrea sentimente mai profunde dar nedeclarate, fapt pe care l-a simțit ca un abandon.

După cum era de așteptat, organismul lui Yael nu a făcut față la nesfârșit provocărilor la care a fost supus.

Resetarea și o nouă perspectivă a vieții aduce echilibrul în viața ei.

Cartea este interesantă și ușor de citit. Dacă faci parte dintre cei care, într-o perioadă a vieții tale au făcut parte dintre cei care munceau până la epuizare, cu siguranță vei înțelege comportamentul și deciziile lui Yael și chiar îi găsești scuze pe alocuri.

Singura parte din roman care nu pare foarte convingătoare este dispariția lui Marc dar, cu un minim de bunăvoință putem trece peste asta, celelalte momente fiind foarte bine construite.

Personajul șefului, Bertrand este unul clar și care aduce speranță în lumea corporatistă că există și manageri care știu să lucreze cu oamenii și îi interesează și bunăstarea fizică și psihică a acestora.

Un lucru este clar: uneori, furat de dorința de a avea succes nu mai poți singur să îți dai seama care este limita și o forțezi până ajungi să clachezi. De cele mai multe ori, atunci se produce un moment de conștientizare care determină resetarea concepției de viață de până atunci. De fapt este momentul în care începi să trăiești cu adevărat!

Și încă un lucru este clar: poți fi un manager de succes și în același timp să fii și uman!