”Cât de prost am putut să fiu!”;
”Cum de n-am fost în stare să fac…(aia și aia și aia)!”;
”După așa un rezultat nu mai merit nimic, nimic!”
…Vă recunoașteți? Vi se pare cunoscut?
Într-o lume în care performanța, comparația socială și critica interioară sunt adesea normele, compasiunea de sine devine un act de curaj și un pilon esențial al sănătății psihice. Departe de a fi un semn de slăbiciune sau narcisism, compasiunea de sine presupune o atitudine blândă, înțelegătoare și echilibrată față de propria persoană, mai ales în momentele de suferință, eșec sau imperfecțiune.
Ghid de termeni caracteristici autocompasiunii:
- Autoacceptarea – Capacitatea de a accepta imperfecțiunile și greșelile personale.
- Autoînțelegerea – Abilitatea de a te înțelege într-un mod plin de compasiune atunci când te confrunți cu dificultăți.
- Non-judecata – Capacitatea de a nu te critica sau condamna dur pentru greșelile tale.
- Mindfulness – Conștientizarea momentului prezent și acceptarea acestuia fără a te cufunda în gânduri negative legate de trecut sau viitor.
- Curiozitatea despre sine – Oferirea unui spațiu interior pentru autoexplorare și învățare continuă.
Ce este compasiunea de sine?
Kristin Neff, cercetătoare de referință în domeniu, definește compasiunea de sine prin trei componente fundamentale:
- Bunăvoința față de sine, opusă criticii dure. În loc să ne pedepsim pentru greșeli, alegem să ne tratăm cu blândețe și înțelegere.
- Umanitatea comună, adică recunoașterea faptului că suferința și imperfecțiunea sunt parte integrantă a experienței umane – nu suntem singurii care greșim sau suferim.
- Mindfulness-ul, adică o conștientizare echilibrată a emoțiilor noastre, fără a le reprima sau exagera.
De ce este importantă compasiunea de sine?
Cercetările arată că persoanele care practică compasiunea de sine au o sănătate mentală mai bună, niveluri mai scăzute de anxietate și depresie și o capacitate crescută de reziliență (capacitatea de a-și reveni după un eșec, lovitură). Aceste persoane sunt mai puțin dependente de validarea externă, își asumă responsabilitatea fără a se cufunda în vinovăție și reușesc să se recupereze mai repede după eșecuri.
Contrar temerii comune, compasiunea de sine nu duce la complacere sau pasivitate, la găsirea de justificări. Din contră, studiile sugerează că aceasta susține motivația sănătoasă, deoarece oamenii sunt mai dispuși să învețe din greșeli atunci când nu se autoflagelează.
Cum putem cultiva compasiunea de sine?
Ca orice abilitate din categoria celor psihologice, compasiunea de sine poate fi exersată:
- Observă-ți vocea interioară. Ce îți spui când greșești? Ce ți-ai spune dacă ai fi propriul tău prieten?
- Normalizează suferința. Adu-ți aminte că eșecurile și vulnerabilitățile sunt parte din condiția umană.
- Practică mindfulness-ul: Stai cu emoțiile tale fără a le respinge sau intensifica. Fii prezent și acceptă ceea ce simți.
- Scrie-ți o scrisoare de încurajare în momente dificile, ca și cum ai vorbi cu cineva drag care trece prin aceeași situație.
În concluzie
Compasiunea de sine nu înseamnă să ne răsfățăm, ci să ne tratăm cu aceeași grijă cu care am trata un copil speriat sau un prieten în suferință. Este antidotul perfecționismului toxic și temelia pe care putem construi o viață mai conștientă, mai echilibrată și mai autentică. Iar în acest proces, nu devenim „mai puțin” exigenți cu noi înșine, ci devenim mai umani.
Dacă vrei să-ți măsori nivelul de autocompasiune, completează Scala ”Compasiunii de sine”
Foto: Pexels