Cartea „Sunt Ana și sunt nebună” de psihoterapeutul Oana Nicolau este un roman psihologic inspirat din fapte reale. De ce spun că este inspirat din fapte reale? Pentru că, din spusele autoarei, povestea ”Anei” este de fapt povestea a cinci femei cu tulburare de personalitate borderline, pe care le-a tratat în cabinet.
Am așteptat cu nerăbdare apariția celei de-a doua cărți a Oanei Nicolau pentru că și prima, ”Iubirea la imperfect”, mi-a plăcut mult, fiind la fel, bazată pe un caz deosebit și complex cu care a lucrat în cabinet.
Lucrarea „Sunt Ana și sunt nebună” explorează intens trăirile unei persoane ce suferă de tulburare de personalitate borderline (BPD). Autoarea redă frământările interioare, instabilitatea emoțională și căutarea identității pe care o trăiește ”Ana” — personajul principal.
Despre personalitatea borderline în carte
Tulburarea borderline este redată printr-o serie de trăsături psihologice foarte pregnante în povestea ”Anei”:
”Ana” este o tânără care trăiește între două extreme: iubire și ură, speranță și disperare, viață și moarte. Personalitatea ei se conturează printr-un amestec de sensibilitate acută, anxietate și nevoia permanentă de validare.
Afirmația ei: „Sunt Ana și sunt nebună” —nu este doar o etichetă, ci o formă de asumare a propriei vulnerabilități. Prin aceste cuvinte, Ana nu caută milă, ci înțelegere. Își conștientizează suferința, dar nu reușește să o controleze. Este o formă de autoacceptare și autodezvăluire prin care”Ana” își asumă nebunia ca pe o identitate, o armură și o rană în același timp.
Practic citim o confesiune profundă și tulburătoare despre lupta interioară a unei femei care trăiește cu o tulburare de personalitate borderline. Oana Nicolau reușește să transforme în literatură fragmente din realitatea emoțională a oamenilor care se confruntă cu suferințe psihice, atribuind o voce autentică celor care trăiesc intens și la limită.
”Ana”, este oglinda durerii, a vulnerabilității și a căutării de sine într-o lume care o etichetează drept „nebună”, fără a-i înțelege trăirile.
Trăsături psihologice dominante ale personalității borderline
Instabilitate emoțională: ”Ana” trăiește emoțiile la maximum: trece brusc de la iubire la ură, de la euforie la gol sufletesc. Orice experiență o zguduie până în profunzime.
→ Această intensitate definește personalitatea borderline și exprimă imposibilitatea de a menține un echilibru afectiv stabil. Instabilitatea reflectă nevoia de a fi iubită și frica imensă de a fi respinsă.
Teama de abandon: ”Ana” își dorește să fie iubită, dar se teme constant că va fi părăsită. Relațiile ei devin un câmp de luptă între dorința de apropiere și frica de respingere.
→ De aici apar reacțiile impulsive, gelozia, crizele de furie și durerea profundă.
Relații intense, dar instabile: oamenii din viața ei sunt fie idealizați, fie demonizați. Dragostea devine o formă de supraviețuire, dar și de autodistrugere.
Criza identității: ”Ana” nu știe cine este. Se caută în privirile celorlalți, în dragoste, în durere, dar nu reușește să se definească. Se simte „spartă în bucăți”, incapabilă să se adune într-un întreg coerent.
→ Oana Nicolau surprinde cu finețe această pierdere a sinelui, specifică tulburărilor de personalitate.
Gol interior și sentimentul de inadecvare: Ana descrie o „lipsă de sens”, o absență a bucuriei chiar și atunci când are motive să fie fericită.
→ Golul interior este imaginea unei suferințe cronice, care nu dispare prin iubire sau succes, ci doar prin acceptare și terapie.
→ Această imagine de sine negativă e tipică pentru tulburarea borderline, dar și pentru oamenii extrem de sensibili.
Impulsivitate: reacționează adesea din emoție pură, fără filtrul rațiunii. Acest lucru duce la conflicte, despărțiri, pierderi și regrete.
Comportamente autodistructive: Personajul trăiește momente de criză intensă, când recurge la automutilare, consum de alcool sau izolare.
→ Aceste gesturi sunt forme disperate de a scăpa de durerea sufletească și de a recăpăta controlul. → Aceste gesturi sunt forme de control într-o viață care pare scăpată de sub control.
Nebunia ei devine o formă de sinceritate într-o lume care preferă aparențele.
Prin ”Ana”, Oana Nicolau ne arată că suferința psihică nu este rușinoasă, ci umană. Cuvintele ei sunt un strigăt de ajutor, dar și o chemare la empatie. Cartea devine, astfel, o punte între literatură și psihologie, între durere și vindecare.
Prin povestea ”Anei”, Oana Nicolau oferă o perspectivă profund umană asupra tulburării borderline și asupra modului în care oamenii trăiesc intens, chiar dacă sunt neînțeleși.
Ana nu este doar „nebună” – ea este o femeie care simte prea mult, care caută sensul și iubirea, dar mai ales, caută să se împace cu sine.
În final, romanul devine o lecție despre acceptare, vulnerabilitate și curajul de a-ți spune povestea, oricât de dureroasă ar fi.
Citiți-o cu încredere! Va fi un timp folosit cu sens!
Iar celor care studiază psihologia, le recomand această carte ca pe o posibilitate de a studia practic simptomele și caracteristicile tulburării de personalitate borderline, ca și cum ar avea în față o persoană care are nevoie de ajutor!